Rezultate dezastruoase la simulare
Rezultate dezastruoase la simulareAdolescentii nu au reusit sa obtina note de trecere la bacalaureat decat in proportie de 60,44%, iar la capacitate procentul este de 44,8% * Profesorii pensionari vor continua pregatirile suplimentare cu elevii * In perioada urmatoare vor fi stabilite masuri de ameliorare in vederea desfasurarii examenelor reale de capacitate si bacalaureat # Elevii din ultimul an de gimnaziu aflati in situatie de corigenta risca sa nu sustina testul national
Rezultatele simularii examenelor nationale in Constanta sunt, conform declaratiilor reprezentantilor Inspectoratului Scolar Judetean, mult mai bune decat in alte judete ale tarii, unde procentul de promovabilitate a fost de-a dreptul jalnic. Desi elevii constanteni au declarat in cursul zilei de sambata ca subiectele au fost lejere si se asteapta la note de peste cinci, afisarea rezultatelor a dovedit contrariul. Astfel, adolescentii nu au reusit sa obtina note de trecere la bacalaureat decat in proportie de 60,44%, iar la capacitate procentul este de 44,8%. Potrivit declaratiilor inspectorului scolar general Paloma Petrescu, procentajul la capacitate a fost repartizat in felul urmator: 41,84% la limba si literatura romana, 60,58% la matematica, 76,13% la istorie si 60,02% la geografie. In ceea ce priveste ponderea notelor cuprinse intre 8 si 10, aceasta a fost de 24,96% (5 la matematica, 14 la istorie si 4 la geografie). La bacalaureat, din cei 78% de concurenti prezenti la concurs au reusit sa obtina note peste 5 doar 44,8% dintre elevi, din care 16,6% sunt note intre 5 si 5,99, 12,4% note intre 6 si 6,99, 7,5% note intre 7 si 7,99, 6,2% note intre 8 si 8,99 si 1,8% note intre 9 si 9,99. Paloma Petrescu a mai declarat ca in perioada imediat urmatoare vor fi stabilite masuri de ameliorare in vederea desfasurarii examenelor reale de capacitate si bacalaureat si ca, de asemenea, vor fi instruiti supraveghetorii in privinta interzicerii accesului elevilor in salile de examen cu fituici, calculatoare sau telefoane mobile. In plus, se va insista pe respectarea precizarilor din metodologie cu privire la accesul elevilor la examen intre orele 8.00-8.30 si vor fi luate masuri suplimentare pentru functionalitatea copiatoarelor. Aceasta a mai declarat ca profesorii pensionari vor sustine in continuare ore suplimentare gratuite de pregatire cu elevii claselor a VIII-a si a XII-a intr-un numar de patru licee din Constanta si alte sapte unitati de invatamant din mediul rural. Anul acesta, noutatea pentru elevii din ultimul an de gimnaziu aflati in situatie de corigenta este ca acestia risca sa nu sustina testul national. Si asta pentru ca Ministerul Educatiei si Cercetarii nu a dispus sustinerea unui examen de corigenta pentru elevii claselor a VIII-a inainte de cel de admitere in liceu, care se va desfasura numai intr-o singura sesiune in anul scolar in curs. De regula, corigentele se sustin in perioada 1-10 septembrie. In momentul de fata, nici conducerea ISJ, nici directorii unitatilor de invatamant nu stiu cum vor proceda cu elevii din clasa terminala a gimnaziului care vor ramane corigenti la unul sau mai multe obiecte, ei stiind doar de sesiunea de corigenta din septembrie. Cei din clasa a XII-a sunt favorizati din acest punct de vedere, examenul de bacalaureat derulandu-se in doua sesiuni. In saptamana premergatoare celei de-a doua sesiuni, care va avea loc pe data de 23 august, corigentii din ultimul an de liceu isi pot finaliza situatia scolara si pot sustine apoi si probele bacalaureatului.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp