Salarii duble pentru cadrele universitare
Salarii duble pentru cadrele universitare
09 Jun, 2003 00:00
ZIUA de Constanta
851
Marime text
Vesti bune pentru profesorii din invatamantul superior
Noul ordin ar putea avea totusi efecte negative asupra sectorului de cercetare * In cazul in care cresterea salariala va fi valabila numai pentru cadrele didactice universitare, dar nu si pentru cercetatori, acestia din urma ar putea decide sa renunte la posturi * In cel mai scurt vor fi acordate aceleasi facilitati si restului de personal didactic
Cadrele didactice din cadrul institutiilor de invatamant superior de stat vor avea salarii duble decat cele pe care le au ii prezent. Presedintii comisiilor de invatamant din Senat si Camera Deputatilor, Ioan Otiman si Anghel Stanciu, au declarat, in cadrul unei conferinte de presa organizate cu ocazia desfasurarii Consiliului National al Rectorilor si a Conferintei Nationale a Cercetarii Stiintifice din Invatamantul Superior, care au avut loc la Constanta. Acestia au promis ca, in curand, va fi aprobata o ordonanta de urgenta pentru cresterea salariala, urmand ca, in cel mai scurt, sa fie acordate aceleasi facilitati si restului de personal didactic. Reprezentanti ai Academiei Romane au atras atentia ca noul ordin ar putea avea totusi efecte negative asupra sectorului de cercetare. Astfel, in cazul in care cresterea salariala va fi valabila numai pentru cadrele didactice universitare, dar nu si pentru cercetatori, acestia din urma ar putea decide sa renunte la posturile pe care le au. O situatie asemanatoare s-a intamplat cu cativa ani in urma, sectorul cercetarilor stiintifice fiind puternic afectat.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii