Şansa litoralului (video)
Şansa litoralului (video)
11 Feb, 2011 00:00
ZIUA de Constanta
1193
Marime text



După 20 de ani de haos litoralul românesc a ajuns să se sufoce sub greutatea betoanelor care au acoperit fiecare petec de iarbă verde sau nisip disponibil. E lesne de înţeles că totul a fost posibil deoarece zona turistică nua beneficiat de un plan urbanistic unitar. Fiecare primărie a eliberat autorizaţii de construcţii după bunul plac, unde a crezut de cuviinţă, şi de cele mai multe ori fără a ţine cont de interesul public. Ministerul Turismului doreşte ca prin noul Plan Uurbanistic Zonal să se stabilească reguli clare care privesc regimul construcţiilor pe tot litoralul românesc, de la Capul Midia la vama cu Bulgaria. După aprobarea noilor reglementări, oficialii de la Bucureşti speră că litoralul românesc va avea o nouă şansă să revină la ceea ce a fost odată, adikă să concureze la propriu cu plajele din Spania şi Italia. Noul Plan Uurbanistic Zonal va costa statul român peste 2 milioane de lei. De elaborarea lui se vor ocupa Institutul Naţional de Cercetare în Construcţii, Institul de Cercetare şi Dezvoltare în Turism, Universitatea de Arhitectură Ion Mincu, Institutul Grigore Antipa şi una dintre cele mai mari firme din domeniu din lume, firmă cu peste 100 de ani de experienţă.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii