Santierul Naval Militar a fost cumparat de Daewoo Mangalia Heavy Industries
Santierul Naval Militar a fost cumparat de Daewoo Mangalia Heavy Industries
25 Jan, 2006 00:00
ZIUA de Constanta
1555
Marime text
Plan de afaceri anticipat pentru cinci ani
# Grupul Energetic Tender s-a retras din procesul privatizarii organizat de MEC - OPSPI * DMHI va trebui sa investeasca in Santierul Naval Mangalia minim 3,5 milioane de euro in urmatorii trei ani
Ministerul Economiei si Comertului (MEC) a organizat ieri, prin intermediul Oficiului Participatiilor Statului si Privatizarii in Industrie (OPSPI), licitatia cu strigare pentru vanzarea pachetului de actiuni detinute la Santierul Naval Mangalia. Aceasta noua incercare vine dupa nenumarate eforturi depuse de MEC pentru privatizare, incepand cu anul trecut, si care au fost sortite esecului. Licitatiile au suferit mai multe amanari din dorinta autoritatilor de a atrage un numar cat mai mare de potentiali investitori, aceasta generand efecte pozitive asupra procesului de privatizare si asupra societatii. In urma anunturilor de privatizare, trei investitori isi depusesera documentele de participare la licitatia pentru achizitionarea intregului pachet de actiuni aflat in portofoliul statului roman, respectiv, societatea comerciala 2X1 Holding Cape Midia Shipyard SA, societatea Daewoo Mangalia Heavy Industries SA si Grupul Energetic Tender SA. La licitatia organizata ieri, la sediul OPSPI din Bucuresti, a participat un singur candidat din cei trei mentionati mai sus. Este vorba despre SC Daewoo Mangalia Heavy Industries SA care reprezinta primul santier naval din arealul Marii Negre si al Marii Mediterane care construieste nave de dimensiuni Panamax si Post-Panamax. Compania a semnat astfel documentele de preluare a Santierului Naval Mangalia, indeplinind toate conditiile prevazute de MEC. Trebuie reamintit ca ministerul a impus o serie de criterii de precalificare. Printre acestea s-a numarat si prezentarea unui plan de afaceri pe o perioada de pana la cinci ani pentru operarea si dezvoltarea societatii, prin care sa ofere un program specific de investitii de minim 500 de mii de euro. Eventualii investitori trebuiau sa faca, totodata, dovada experientei in industria de constructii si reparatii nave sau o experienta de minimum cinci ani in domeniul shipping-ului. Potrivit informatiilor aparute pe site - ul MEC, capitalul social al santierului este de 5 276 011,6 RON, iar valoarea nominala a actiunii este de 10 RON. Pretul de pornire al licitatiei a fost de 25 RON pe actiune, respectiv 13.190.025 RON pentru pachetul de actiuni oferit la vanzare.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii