Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:53 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sapte unitati scolare vor intra in cadrul unui program pilot

ro

31 Aug, 2002 00:00 684 Marime text

"Educatie pentru sanatate" se va desfasura si la Constanta

Proiectul este realizat pe baza Protocolului semnat intre MEC si MSF, fiind initiat de Directia Generala de Activitati Extrascolare * Scopul este verificarea programelor scolare de educatie pentru sanatate

In sapte unitati scolare din judetul Constanta se va desfasura, in perioada 1 septembrie - 22 octombrie pilotarea Programului national "Educatia pentru sanatate in scoala romaneasca". Acest proiect este realizat pe baza Protocolului semnat intre Ministerul Educatiei si Cercetarii (MEC) si Ministerul Sanatatii (MSF) si Familiei si este initiat de Directia Generala de Activitati Extrascolare. Pilotarea se va realiza in alte 14 judete din tara si in Bucuresti, in unitati de invatamant primar (2 clase), gimnazial (2 clase) si liceal (3 clase), atat din mediul urban, cat si din cel rural, in functie de resursele umane specializate. Scolile si liceele care vor participa la program nu au fost inca stabilite, insa la inceputul saptamanii viitoare vor fi alese. In cadrul programului vor fi dezbatute noua teme ce tin de educatie si sanatate. Activitatea de pilotare se va desfasura pe parcursul a 50 de minute (o ora de curs) pe saptamana. Cursurile vor fi sustinute de profesori si invatatori care au beneficiat de cursuri de formare in domeniul educatiei pentru sanatate sau de catre profesorii de biologie. Acestia vor fi formati de catre un alt cadru didactic de la Grupul Scolar "Carmen Sylva" din Eforie Sud, care a efectuat un curs de perfectionare in acest scop. Profesorii vor da elevilor, la inceputul anului scolar, un test pentru analizarea cunostintelor pe care le au tinerii. Dupa ce aceste noua teme vor fi parcurse in cadrul orelor de dirigentie, de optional sau in cadrul activitatilor extrascolare, se va da un test final in perioada 4-8 noiembrie. Raspunsurile date de elevi la acest din urma test vor fi trimise la minister, unde vor fi analizate de catre sociologul care le-a conceput. Pentru elevii de clasa I testul va fi sustinut pe baza desenelor. Initiativa are ca scop verificarea programelor scolare de educatie pentru sanatate, precum si sondarea opiniei elevilor si cadrelor didactice, in vederea implementarii la nivel national a educatiei pentru sanatate incepand din anul scolar 2003-2004. Centralizarea datelor la nivel national de catre Ministerul Educatiei si Cercetarii va avea loc incepand cu data de 18 noiembrie.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii