Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
01:01 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sase elevi au solicitat conditii speciale pentru testul de capacitate

ro

01 Jun, 2002 00:00 539 Marime text

Incep examenele

Un numar de 268 de absolventi nu s-au inscris la examen

Peste numai cateva zile, elevii claselor a VIII-a vor sustine primul examen de maturitate din viata lor, examenul de capacitate. Maine se incheie perioada de inscriere a candidatilor in unitatile de invatamant de care apartin, urmand ca luni, 17 iunie, sa inceapa probele de examen. Prima dintre acestea va fi proba scrisa la limba si literatura romana. Sambata, 15 iunie, incepand cu ora 8.00, la Colegiul National "Mircea cel Batran" va avea loc tragerea la sorti a comisiilor din centrele de examen si de corectare, iar la orele 9.00 si 10.30, la Liceul de Arta, va avea loc instruirea presedintilor si a vicepresedintilor din cele 60 de centre de examen si cele 12 de corectare. Purtatorul de cuvant al Inspectoratului Scolar Judetean Constanta si totodata vicepresedintele comisiei examenului de capacitate, prof. Ileana Meheleanu, ne-a declarat ca, pentru a nu exista probleme in timpul desfasurarii examenului, s-a apelat la ajutorul Directiei Judetene de Sanatate Publica, Politiei, Jandarmeriei. Tot in week-end-ul acesta se vor discuta si dosarele celor care au solicitat conditii speciale pentru examen. Anul acesta, un numar de sase elevi au formulat asemenea cereri Inspectoratului Scolar Judetean. Per total, numarul elevilor care vor sustine capacitatea se va situa in jurul cifrei de 11.000 de concurenti. Exista, insa, cateva unitati de invatamant unde nu toti elevii s-au inscris. Astfel, la Baneasa, din 275 de elevi s-au inscris doar 156, la Harsova sunt mai putini cu 29, la Ostrov cu 40, la Pietreni cu 30, la Mircea Voda, cu 20 mai putini, iar la Negru Voda cu 30. In ceea ce priveste subiectele, acestea vor fi ridicate cu doua zile inainte de sustinerea examenului de la Ministerul Educatiei si Cercetarii si vor fi pastrate in seiful Inspectoratului Scolar Judetean. Afisarea rezultatelor si depunerea contestatiilor se vor face pe data de 21 iunie. Inspectoratul Scolar Judetean Constanta va anunta, la data stabilita, pe transe de medii de admitere, numarul de absolventi care au promovat examenul de capacitate si ierarhia la nivel judetean.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii