Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
01:08 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Scolile, luate in vizorul medicilor inspectori

ro

19 Aug, 2005 00:00 825 Marime text
Medicii inspectori ai Departamentului Medicina Preventiva din cadrul Directiei de Sanatate Publica Judeteana Constanta efectueaza in aceste zile o serie de controale ale conditiilor igienico-sanitare la unitatile de invatamant, pentru a vedea daca acestea sunt pregatite sa-si deschida portile la inceputul anului scolar. Astfel, conducerea directiei a decis sa verifice cu prioritate scolile din mediul rural care nu au fost atat de controlate in anii anteriori, in special cele care nu sunt din centrele de comuna. Potrivit reprezentantilor DSPJ, acestia vor verifica starea cladirilor, a mobilierului, a grupurilor sanitare, anul ultimei igienizari, daca sunt asigurate iluminatul, materialele si substantele pentru curatenie si dezinfectie, microclimatul, apa potabila, daca au fost amenajate curtile, precum si daca unitatile de invatamant dispun de spatii corespunzatoare pentru depozitarea produselor lactate si de patiserie, destinate consumului in cadrul Programului "lapte-corn".
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii