Scolile inundate nu au fost inca reparate
Scolile inundate nu au fost inca reparateConsiliul Judetean Constanta nu vrea sa finanteze unitatile de invatamant
Incepand cu data de 24 august, directorii de scoli au obligatia de a raporta care este stadiul lucrarilor zilnic, si nu saptamanal * In localitatile slab dezvoltate, unde primariile nu au fonduri la bugetele locale, Consiliul Judetean Constanta nu a alocat nici un ban * In momentul de fata, in peste 250 de scoli din cele 310 cat exista in mediul rural se realizeaza lucrari de igienizare si reparatii curente, iar in 51 se executa repararea cladirilor * Disfunctii generate de lipsa de implicare a factorilor responsabili, cat si a fondurilor bugetare insuficiente s-au semnalat la unitatile scolare din Cotu-Vaii, Gradina si Targusor
Lucrarile de refacere a celor doua scoli afectate de inundatii din judetul nostru, cea din Ivrinezu Mic, comuna Pestera, si Saraiu, nu au fost inca finalizate. Potrivit declaratiilor purtatorului de cuvant al ISJ, Victoria Dorobantiu, fondurile nu ajung pentru inlocuirea integrala a acoperisurilor, schimbarea tamplariei ferestrelor si inlocuirea usilor, in conditiile in care noul an scolar incepe deja la data de 12 septembrie. In prezent, a mai precizat aceasta, la toate cele 554 unitati de invatamant din judetul Constanta, lucrarile de reparare sunt in curs de derulare. Exceptie fac scolile din localitatile rurale Castelu, Cerchezu, Targusor, Dumbraveni, Gradina, Ion Corvin, Tariverde, Vulturu si Pecineaga, unde lucrarile nici macar nu au putut fi incepute. Referitor la acest lucru, inspectorul scolar general, Dima Zainea, a declarat: "Situatia este delicata, iar de vina nu sunt intotdeauna directorii de scoli si gradinite. Sunt localitati slab dezvoltate, unde primariile nu au fonduri la bugetele locale, iar Consiliul Judetean Constanta nu le-a alocat nici un ban pentru unitatile de invatamant". Acesta a adaugat ca incepand din 24 august, directorii de scoli au obligatia de a raporta, zilnic, care este stadiul lucrarilor si nu saptamanal, cum s-a procedat pana acum. Deocamdata, in municipiul Constanta, s-a facut receptia lucrarilor de reparare a instalatiilor termice si sanitare in 33 din cele 73 de unitati scolare si sunt in curs de derulare si alte reparatii si modernizari. De asemenea, in peste 250 de scoli din cele 310 cat exista in mediul rural se realizeaza lucrari de igienizare si reparatii curente, iar in 51 se executa refacerea cladirilor. Totusi, unitatile de invatamant din 17 comune nu au fost aprovizionate, pana la aceasta data, cu combustibilul necesar pentru incalzire. Pana acum, au mai declarat reprezentantii ISJ Constanta, s-a transmis saptamanal situatia solicitata de MEC, prin adresa nr. 36.749/21.07.2005, cu privire la pregatirea scolilor pentru deschiderea anului scolar 2005-2006. Totodata, a fost elaborat un plan de masuri, cu responsabilitati concrete, la nivelul ISJ si al retelei scolare pentru indeplinirea integrala a obiectivelor prioritare comunicate prin nota ministerului. Directorii au raportat saptamanal, in perioada 25 iulie-21 august, stadiul lucrarilor, cat si gradul de angajare si alocare a fondurilor de catre administratiile locale, urmand ca, incepand cu data de 24 august, raportarea sa se realizeze zilnic, conform notei MEC nr. 1274/23.08.2005. In plus, inspectorul scolar general, Dima Zainea, a realizat inspectii in majoritatea unitatilor de invatamant din Constanta, constatarile si concluziile fiind prezentate Prefecturii Constanta. La propunerea acestuia s-au realizat inspectii mixte, ISJ - Prefectura Constanta, in scolile din localitatile Agigea, Topraisar, Amzacea, Comana, Cotu-Vaii, Tataru. Disfunctii generate de lipsa de implicare a factorilor responsabili, cat si a fondurilor bugetare insuficiente s-au semnalat la unitatile scolare din Cotu-Vaii, Gradina, Targusor, Tariverde. Se pare ca ISJ Constanta a sesizat in repetate randuri Prefectura Constanta, Consiliul Judetean, cat si administratiile locale asupra nerespectarii legislatiei in vigoare, de catre autoritatile locale, privind decontarea transportului cadrelor didactice navetiste din mediul rural.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp