Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
16:29 11 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Scrisoare unei constantence nemultumite de prestatia medicului de familie

ro

29 Jan, 2008 00:00 1694 Marime text
1201556390.jpg

In urma publicarii a doua scrisori de la cititorii nostri, acestia au prins curaj

Prin intermediul cotidianului nostru, incearca sa-si verse of-ul si naduful in rubrica deschisa special pentru cetatenii aflati in situatii similare Scrisoare deschisa "Doamna doctor, Nu folosesc apelativele "draga sau stimata", fiindca nu-l meritati pe nici unul dintre ele, fapt care m-a condus in situatia de a renunta la serviciile dumneavoastra de medic de familie, nu inainte de a va aduce la cunostinta acest lucru. Atentia de care ne-am bucurat, eu si sotul meu, in perioada in care am figurat pe listele dumneavoastra, modul in care v-ati achitat de sarcinile de serviciu, vis-a-vis de noi doi, m-au nemultumit si, in ultima perioada, chiar m-au revoltat. Boala cronica de care sufera sotul meu si alte tulburari trecatoare de sanatate, ne-au adus in situatia sa apelam la serviciile dumneavoastra, insa prestatia de care ne-am bucurat in calitate de platitori ai unor sume substantiale la bugetul asigurarilor de sanatate, a fost jalnica. In cei aproape 3 ani, am beneficiat doar de trimiteri pentru efectuarea unor analize, fara nici macar un singur tratament prescris, mai ales ca sotul meu sufera de o boala care presupune cel putin un tratament de protectie. Fiti linistits, noi nu am stat cu mainile in san si am apelat, pe banii nostrii, la medici specialisti rezolvand partial problemele. Faptul ca intampinati greutati in a aprecia rezultatele unor analize, in a le corela cu celelalte date medicale, ne-a oripilat si chiar ne-a revoltat, chiar daca nu v-am exprimat, pana acum acest lucru in fata. A nu fi in stare sa "cititi" o electroforeza a hemoglobinei decat cu carticica in fata, spune destul! Faptul ca nu i-ati prescris sotului meu macar un tratament de intretinere, de protectie, ca nu ati insistat sa-l trimiteti la un specialist, ne intristeaza si va descalifica profesional. Nu va stimam, fiindca, in toti acesti ani ati manifestat o comoditate profesionala extrema, o lipsa de preocupare evidenta fata de problemele noastre de sanatate. V-ati limitat la a trece rezultatele analizelor in fisele personale, in care ati operat la fel de neprofesionist ca la citirea si interpretarea acestor rezultate. Elocvent este ca, in fisa mea personala figurez cu aceeasi boala ca a sotului meu, inscriindu-mi si mie, mot-a-mot, rezultatele din fisa sa... Am devenit pentru dumneavoastra niste simple hartii, sifonate, aruncate intr-un sertar... fara suflet si personalitate. Dumneavoastra, femeie fiind, nu mi-ati spus nimic despre bolile sanului, ale aparatului genital, impactul varstei asupra sanatatii femeii, etc., etc... In schimb, in bilanturile anuale, mentionati ca "la palpare", sanii nu prezinta.... Nu va este rusine sau aceasta este starea dumneavoastra naturala?! Nu mi-ati vazut niciodata sanii, ca de palpare, nici vorba! Stati linistita, ca nu m-am multumit si limitat cu serviciile dumneavoastra si am fost la specialist, inclusiv la mamograf. De 2 ani venim si va intrebam de vaccinul antigripal, de fiecare data, v-ati exprimat parerea de rau ca "nu se poate". Anul acesta, dupa ce ne-am interesat in prealabil la Directia Judeteana de Sanatate si stiam ca vaccinul a ajuns la medicul de familie, am revenit la dumneavoastra si..."nu se poate". Surpriza mare, cand am luat fisele de la dumneavoastra pentru a merge la alt medic de familie, a fost sa constatam ca ....deja ne vaccinaserati antigripal! 400 000 inmultit cu 2 fac 800 000 lei. Interesant! Nu fiti nelinistita, sau fiti, fiindca noi nu am stat cu mainile in san sa asteptam primavara si ne-am vaccinat in perioada optima, tot pe banii nostri, figurand in registrul unui cabinet particular, unde am platit. Nu va respectam, deoarece, in ultima perioada ati inceput sa "ne planificati" bolile, iar atunci cand venim neplanificati, deoarece nu sunteti de gasit la telefon, iar rezultatele unor analize sunt descurajatoare, nu suntem civilizati! Civilizata sunteti dumneavoastra, care din perioada de timp alocata unui consult, jumatate o petreceti vorbind la telefon sau primind alti pacienti, calare peste noi. Zilele trecute am fost cu catelul la un cabinet veterinar pentru un consult. Nu mai fusesem acolo de 5 ani. Nu mica ne-a fost surpriza cand numele catelului figura in banca de date, cu diagnosticul si tratamentul facut! Nu mai vorbesc de atentia si grija pe care au manifestat-o fata de un biet animalut. Si din aceasta cauza nu va respectam doamna doctor, ca nu sunteti in stare sa va cumparati, in rate, un computer personal si asteptati sa va trimita ministerul unul, tot din banii nostri (in treacat fie spus, nu sunt convins ca ati sti ce sa faceti cu el...), sa tineti evidenta pacientilor pe care-i aveti pe liste si care va asigura traiul de zi cu zi, bun sau rau, oricum mult mai decent decat al celor mai multi dintre acesti contribuabili. Oricum, va rotunjiti veniturile si din vaccinul antigripal si probabil si din alte "expediente"... Nu va respectam, pentru totala lipsa de respect si decenta pe care le manifestati fata de noi si va propunem la modul foarte serios sa treceti pe la un cabinet veterinar sa vedeti cu ochii dumneavoastra atentia, grija si dragostea cu care sunt tratate necuvantatoarele. Poate ramaneti cu ceva... Deocamdata, doamna nestimata doctor, va trimit aceste ganduri care exprima mica parte din revolta mea fata de boala cronica din sanatate, al carui purtator activ sunteti si dumneavoastra. Imi rezerv totusi dreptul de a mai medita asupra acestui subiect si de a actiona in consecinta. Fara nici un dram de stima, si in absenta oricarei consideratii profesionale, O femeie suparata." Pentru conformitate, Asterix. NOTA: Facem precizarea ca avem acordul autorului acestei scrisori de a o publica. Totodata facem apel si la alti cititori sa ne trimita nemultumirile lor pe adresa de e-mail tomis@ziua.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii