Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:20 14 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Scumpirea medicamentelor nu afecteaza bolnavii

ro

30 Jan, 2009 18:04 795 Marime text

Medicamentele compensate şi gratuite vor costa bugetul mai mult. Potrivit producătorilor şi importatorilor de medicamente, de luni, preţurile se vor mări cu 10%. Cu toate acestea, Ministrul Sănătăţii susţine că scumpirea va fi resimţită doar de bugetul de stat, nu şi de bolnavi.

Ion Bazac a avut, joi, ultima discuţie cu producătorii şi distribuitorii de medicamente. Ca de fiecare dată, reprezentanţii firmelor de medicamente au avut obiecţii privind calculul noilor preţuri. Potrivit postului tv Antena 3, ei propun ca în România, calculul preţului unui medicament compensat să reprezinte media valorilor din trei ţări europene cu preţul cel mai mic pentru acel medicament. Cursul la care vor fi calculate costurile medicamentelor vor fi schimbate. Astfel, pentru medicamentele produse în ţară se va trece de la 3,2 lei la 4 lei pe euro. În urma negocierilor purtate cu distribuitorii, Bazac speră că nu se va înregistra o creştere semnificativă a costurilor astfel încât bugetul Sănătăţii să fie afectat.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii