Sectie de votare la Spitalul de Urgenta
Sectie de votare la Spitalul de UrgentaSe aleg membrii in organizatiile Colegiului Medicilor din Romania
In cursul zilei de ieri, 14 noiembrie, au inceput alegerile pentru membrii Adunarii Generale Nationale a Colegiului Medicilor din Romania si pentru Consiliul Judetean al Colegiului Medicilor din Romania, filiala Constanta * Reprezentantii locali in Adunarea Generala Nationala sunt alesi, prin vot secret, din randurile membrilor Consiliului Local si ale reprezentantilor teritoriali in Adunarea Generala
Pe parcursul catorva zile, Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Constanta se afla in plina campanie electorala. In cursul zilei de ieri, 14 noiembrie, au inceput alegerile pentru membrii Adunarii Generale Nationale a Colegiului Medicilor din Romania si pentru Consiliul Judetean al Colegiului Medicilor din Romania, filiala Constanta. Conform regulamentului electoral, acestia se aleg prin vot direct, secret si liber exprimat de catre membrii Colegiului Medicilor Constanta. Reprezentantii locali in Adunarea Generala Nationala sunt alesi, prin vot secret, din randurile membrilor Consiliului Local si ale reprezentantilor teritoriali in Adunarea Generala. De precizat este faptul ca dreptul de vot, precum si dreptul de a fi ales in organele de conducere le au numai cadrele medicale care sunt membre ale Colegiului Medicilor din Romania, filiala Constanta. Dovada de membru se face prin prezentarea ultimei chitante conform careia medicul respectiv a platit cotizatia aferenta. Un medic poate candida atat pe lista membrilor Consiliului Local, cat si pe cea a Adunarii Generale Nationale. Astfel, pentru Adunarea Generala Nationala a Colegiului Medicilor din Romania s-au inscris 48 de candidati, dintre care 30 vor deveni membri. La Consiliul Judetean al Colegiului Medicilor din Romania, filiala Constanta, s-au inscris 72 de candidati, dintre care tot 30 vor deveni membri. Pe toate aceste liste s-au inscris medici cu renume, printre care si directorul general al Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Constanta, doctor Gabriela Dascal; conferentiar doctor Constantin Tica, medicul sef al Clinicii de Ortopedie si Chirurgie Pediatrica a aceluiasi spital; conferentiar doctor Vlad Tica, seful Clinicii de Obstetrica-Ginecologie; directorul interimar adjunct al Spitalului de Urgenta, doctor Catalin Grasa; medicul stomatolog Nicolae Vatafu si multi altii.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp