Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
11:41 04 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Şi la proba a doua a bacalaureatului au fost eliminaţi pentru fraude

ro

01 Sep, 2011 00:00 931 Marime text
Nici camerele video montate în sălile de examinare, nici vigilenţa profesorilor supraveghetori nu i-au împiedicat pe candidaţii care au susţinut, ieri, cea de a doua probă scrisă a examenelor de bacalaureat să copieze. Astfel, 11 candidaţi au fost eliminaţi din examen pentru tentativă de copiere.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean, Gabriela Costea, trei dintre cei eliminaţi susţineau examenul la Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân, iar opt - la Colegiul Pedagogic Constantin Brătescu. Potrivit noii metodologii a bacalaureatului, candidaţii care vor fi prinşi copiind nu vor mai putea participa la examene în următoarele două sesiuni. Aceştia vor putea susţine bacalaureatul cel mai devreme în vara anului 2013. În plus, toate examenele susţinute până la eliminare nu sunt recunoscute. La nivelul judeţului Constanţa, 1.913 candidaţi s-au înscris la proba de matematică, iar 27 - la Istorie. Elevii care au susţinut matematica au avut la dispoziţie trei ore pentru a rezolva subiectele. Primii elevi care au ieşit din sălile de examen, care au susţinut proba M2 la matematică, au declarat că subiectele au fost destul de grele. „M-am pregătit, dar a fost greu", s-a plâns o elevă de la Colegiul Pedagogic Constantin Brătescu. La primul subiect, elevii au avut de rezolvat şase cerinţe, printre care o progresie aritmetică, calculul razei unui cerc, o ecuaţie cu logaritmi şi o problemă cu procente. Subiectul al doilea a cuprins două cerinţe, prima legată de calcularea determinantului unei matrici, iar a doua de definire a legii de compoziţie a unei mulţimi de numere reale. Subiectul al treilea, tot cu două cerinţe, ceva mai complicat decât precedentele, a conţinut probleme cu funcţii. Ultima probă a examenului de maturitate va fi susţinută vineri de câteva sute de candidaţi. Rezultatele parţiale vor fi afişate duminică.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii