Sinaxar 29 august Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul
Sinaxar 29 august:Tăierea Capului Sfântului Ioan BotezătorulSfântul Ioan Botezătorul s-a născut în cetatea Orini. Fiu al Elisabetei şi al preotului Zaharia, este cunoscut sub denumirea de „Înaintemergătorul", pentru că a anunţat venirea lui Hristos. Zaharia, tatăl sau, era preot al Legii Vechi, din neamul lui Abia, iar mama lui era din neamul lui Aaron şi erau rude cu Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana. În timp ce Zaharia slujea la templu in Ierusalim, Arhanghelul Gavriil i-a vestit că Elisabeta va naşte un fiu la bătrâneţe şi se va chema Ioan. Pentru că Zaharia s-a îndoit de aceasta veste, a rămas mut până ce Elisabeta a născut. Prorocul Maleahi îl vesteşte ca fiind „Îngerul Domnului", care avea să-i pregătească drumul. El este ultimul din prorocii Vechiului Testament, care face legătura cu Noul Testament. Şi-a început activitatea în anul 26 d.Hr. (primul an al guvernării lui Pilat din Pont). Îl descoperă lumii pe Hristos ca fiind Mesia - Fiul lui Dumnezeu. Primele cuvinte de învăţătură ale Sfântului Ioan Botezătorul au fost: „Pocăiţi-vă, că s-a apropiat împărăţia cerurilor".
Irod, la un ospăţ prilejuit de sărbătorirea zilei de naştere, a poruncit tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul, la cererea Irodiadei. În acea vreme, Sfântul Ioan era întemniţat în castelulu lui Irod de la Maherus. Ioan îl mustrase pe Irod pentru traiul lui nelegiuit cu Irodiada, care era soţia fratelui sau. În ura ei de moarte, Irodiada a sfătuit-o pe Salomeea, fiica ei, care dansase şi plăcuse oaspeţilor şi îndeosebi lui Irod, să ceară de la acesta capul Botezătorului ca răsplată. Pentru ca se temea că Botezătorul ar putea învia dacă trupul ar fi fost îngropat alături de cap, Irod nu a dat ucenicilor decât trupul sfântului, care a fost îngropat în Sevastia. Capul a fost îngropat de Irodiada în curtea sa, la mare adâncime. În amintirea tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul, Biserica Ortodoxa a rânduit ca ziua de 29 august să fie zi de post aspru.
Tradiţii şi obiceiuri
Ziua de 29 august este una de post, în care, potrivit tradiţiei, este bine să nu se mănânce pepeni, pentru că forma lor aminteşte de cea a capului. În satul tradiţional, în această zi nu se foloseşte cuţitul, totul se rupe cu mâna. În popor se vorbeşte şi de un post care ţine „de la cruce până la cruce", un post de doua săptămâni, neconsemnat în calendarul creştin, care avea rolul de a-i curăţi pe cei care au săvârşit omoruri sau alte păcate grave. Postitorii mâncau în această zi numai o turtă de grâu sau de mălai.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp