Sindicalistii de la Meconst au incetat greva
Sindicalistii de la Meconst au incetat greva
23 May, 2002 00:00
ZIUA de Constanta
694
Marime text
In asteptarea pronuntarii
Muncitorii societatii Meconst au pus punct grevei generale. Timp de o saptamana, membrii Sindicatului Liber de la aceasta unitate industriala au fost in greva generala. Deoarece, in opinia administratiei, protestul era nelegal, sindicalistii au fost chemati in instanta, solicitand incetarea grevei. Prima infatisare a avut loc pe data de 17 mai. Desi cauzele referitoare la conflictele de munca trebuie sa se solutioneze in regim de urgenta, liderul de sindicat, Nicolae Mocanu, a solicitat instantei amanarea cauzei, pentru pregatirea apararii. In acest sens, a fost stabilit un nou termen de judecata pentru data de 21 mai. La cel de-al doilea termen de judecata, stabilit in litigiul dintre cele doua parti, adica pe data de 21 mai, au fost depuse la dosar probe cu inscrisuri de catre ambele parti. La sfarsitul sedintei de judecata, presedintele completului de judecata a afirmat ca pronuntarea in acest caz se va face a doua zi dimineata. Din pacate, pana la inchiderea editiei, acest lucru nu s-a intamplat. Pe parcursul zilei de ieri, sindicalistii au incetat protestul, asteptand pronuntarea instantei de judecata.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii