Sindicatele din domeniul feroviar ameninta cu actiuni de protest
Sindicatele din domeniul feroviar ameninta cu actiuni de protest
04 Mar, 2005 00:00
ZIUA de Constanta
910
Marime text
Reprezentantii sindicali din domeniul transporturilor nu au avut cu cine sa negocieze contractele colective de munca * Salariile lucratorilor feroviari sunt inghetate, dorindu-se cresterea preturilor la biletele CFR * Numarul mecanicilor de locomotiva a fost redus la minim
Mult discutatele modificari aduse Codului Muncii au produs numeroase reactii si la nivelul sindicatelor din domeniul transportului feroviar. Dupa ce, oricum, perioada a fost si este incarcata de actiuni de protest din partea numeroaselor confederatii sindicale existente, nici saptamanile urmatoare nu vor fi mai linistite, avand in vedere ca sindicatele din transporturi anunta proteste pentru aceasta luna. Se pare ca totul va pleca din capitala, unde ar urma sa participe la un mars de protest, peste 5000 de oameni, din initiativa Conventiei Nationale Sindicale a Transportatorilor. Liderii sindicatelor din transporturi si-au expus deja problemele din fiecare domeniu in parte-cai ferate, navale, aeriene-acuzand atat Ministerul Transporturilor, cat si companiile in care lucreaza, pentru neajunsurile lor. Si la nivelul ramurilor regionale de transport feroviar din Constanta situatia este problematica. Se pare ca exista o nemultumire generala in legatura cu felul in care autoritatile au negociat contractul colectiv de munca cu reprezentantii sindicatelor. Acestia au declarat ca nu au avut practic cu cine sa negocieze, iar Ministerul Transporturilor a propus o strategie de inghetare a fondului de salarii, urmand, drept compensare, sa creasca tarifele la biletele CFR pana la dublarea valorii actuale. Decizia nu este tocmai benefica, avand in vedere ca o scumpire a tarifelor ar duce la mari pierderi, mai ales de clienti, pentru ca in mod automat, oamenii vor prefera sa circule cu alte mijloace de transport, mai ieftine. Nici liderii de sindicat din domeniul transporturilor feroviare de marfuri, de la nivel local, nu sunt multumiti de felul in care autoritatile vor sa "aranjeze" lucrurile. Potrivit reprezentantului sindicatului mecanicilor de locomotiva, Florin Frusnoiu, liderul regional pe tractiune, disponibilizarile facute in cadrul Regionalei CFR Marfa, nu au dus la cresteri salariale ale celor ramasi, asa cum se preconiza, ci dimpotriva. Cresterea preturilor la utilitati nu face decat sa ingreuneze si mai mult situatia acestora. Numarul mic de salariati ramasi in acest domeniu a dus in primul rand, la suprasolicitare, iar modificarea actuala a Codului Muncii, impune efectuarea unor ore suplimentare care, oricum, nu sunt si nu vor fi platite, mai ales pentru ca bugetul prevazut societatilor de transport feroviar este extrem de mic, iar managementul economic al acestora aduce mai degraba paguba. Sindicatele ameninta, de altfel, ca daca nu se vor negocia corect contractele de munca, pana la data de 31 martie, se va ajunge la greva generala. Ministrul Transporturilor, Gheorghe Dobre, a promis insa, intr-un comunicat, ca va cauta solutii, impreuna cu sindicatele din domeniu, pentru rezolvarea problemelor semnalate. In acest sens, ministrul ia in calcul si mentinerea salariilor din transporturi la nivelul celor de anul trecut. Gheorghe Dobre a precizat ca aceste probleme au aparut din cauza politicii economice dezastruoase care a fost dusa in sistem in ultimii doi ani. De altfel, acesta a luat decizia de a-i elibera din functii pe directorii generali ai Companiei Nationale de Cai Ferate CFR SA si Autoritatii Feroviare Romane (AFER), pe motiv ca a existat un "management necorespunzator".Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii