Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
03:00 13 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sindicatele din Sanatate, nevoite sa amane semnarea protocolului

ro

19 Jun, 2003 00:00 828 Marime text

Odata cu schimbarea ministrilor, s-a produs haos in sistemul sanitar

Din cauza schimbarilor efectuate in cadrul conducerii celor mai importante ministere, sindicalistii din Sanatate trebuie sa refaca protocolul pe care l-au incheiat cu Ministerul Muncii si Solidaritatii Sociale, Ministerul Sanatatii si Familiei, Ministerul de Finante si Casa Nationala de Asigurari de Sanatate * "Pe noi ne intereseaza, in mod deosebit, Ministerul de Finante deoarece este principalul coordonator al fondurilor din sistemul sanitar", a precizat liderul sindicatului constantean Siampa-Sanitas, Ani Borsi

In cursul saptamanii viitoare, reprezentantii Federatiei Sanitas se vor intalni cu noul ministru al Sanatatii si Familiei, Mircea Beuran, in vederea semnarii protocolului, care a fost amanata din cauza modificarilor efectuate in ceea ce priveste conducerea celor mai importante ministere. Cat despre disponibilizarile din Sanatate, Ani Borsi, liderul Sindicatului Siampa-Sanitas, filiala Constanta, a adaugat faptul ca va alcatui o adresa a Biroului Executiv al sindicatului pe care il conduce catre presedintele Consiliului Judetean, Stelian Dutu, pentru a lamuri aceasta problema legata de normativul de personal, dar si de unitatile medico-sociale.Odata cu schimbarea ministrului Sanatatii si Familiei, doctor Daniela Bartos, semnarea protocolului dintre reprezentantii Federatiei Sanitas s-a amanat pana saptamana viitoare."In cursul zilei de luni sau marti, saptamana viitoare in orice caz, vom avea o intalnire cu noul ministru al Sanatatii si Familiei, Mircea Beuran. Acesta are avizul comisiilor de specialitate, fapt pentru care nu exista nici o posibilitate sa fie schimbat intr-un timp atat de scurt. Din cate am inteles eu, acesta este pus pe ordine in sistemul sanitar. Sper sa fie asa", a declarat liderul Sindicatului Siampa-Sanitas, filiala Constanta, Ani Borsi. Din cauza schimbarilor efectuate in cadrul conducerii celor mai importante ministere, sindicalistii din Sanatate trebuie sa refaca protocolul pe care l-au incheiat cu Ministerul Muncii si Solidaritatii Sociale, Ministerul Sanatatii si Familiei, Ministerul de Finante si Casa Nationala de Asigurari de Sanatate. "Pe noi ne intereseaza, in mod deosebit, Ministerul de Finante deoarece este principalul coordonator al fondurilor din sistemul sanitar", a mai precizat liderul sindicatului constantean Siampa-Sanitas. Cat despre disponibilizarile din Sanatate, Ani Borsi a mai adaugat faptul ca va alcatui o adresa a Biroului Executiv al sindicatului pe care il conduce catre presedintele Consiliului Judetean, Stelian Dutu, pentru a lamuri aceasta problema legata de normativul de personal, dar si de unitatile medico-sociale. Initial, au existat trei variante de propuneri in ceea ce priveste numarul personalului care este disponibilizat apartinand unitatilor sanitare din judetul Constanta. Astfel, s-a ajuns la o singura varianta, si anume disponibilizarea unui numar de 116 persoane. Dintre cei 116 salariati care vor fi disponibilizati 57 sunt asistente medicale, restul fiind reprezentat de registratori, bucatarese, infirmiere, muncitori si asa mai departe. La nivelul intregii tari, peste 4.000 de peroane care isi desfasoara activitatea in sistemul sanitar vor fi disponibilizate. In ceea ce priveste judetul nostru, cele mai multe persoane care vor fi disponibilizate provin de la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Constanta. Astfel, de la aceasta unitate sanitara, 49 de persoane isi vor pierde locul de munca, dintre care 22 reprezinta personal de ingrijire, doua registratoare si restul asistente medicale. Din cadrul Spitalului Municipal Mangalia 20 de persoane vor fi disponibilizate, 30 de cadre de la unitatea sanitara din Medgidia vor avea aceeasi soarta, impreuna cu alte 17 de la Spitalul de Ortopedie, Traumatologie si Recuperare Medicala din Eforie. Cat despre unitatile sanitare din Harsova, Baneasa si Agigea, acestea sunt transformate in centre medico-sociale.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii