Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
12:08 04 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Slujbă de pomenire la Catedrală Opt ani de la trecerea la Domnul a ÎPS Lucian Florea

ro

29 Aug, 2012 01:00 3860 Marime text
arhiepiscopie_-_IPS_Tomitanul_2.jpgAzi, se împlinesc opt ani de la trecerea la Domnul a Înaltpreasfinţitului Lucian Florea, arhiepiscopul Tomisului. Evenimentul va fi marcat la Catedrala Arhiepiscopală „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel" din Constanţa, începând cu ora 7.30, unde ÎPS Teodosie va oficia Sfânta Liturghie urmată de slujba de pomenire a vrednicului ierarh.

Înaltpreasfinţitul Lucian Florea, s-a născut la 3 aprilie 1923, în comuna Stremţ, judeţul Alba. A studiat la Seminarul Teologic al Mănăstirii Neamţ, la Institutul Teologic din Bucureşti, la Academia Teologică din Zagorsk - Moscova, iar studiile de doctorat le-a urmat la Institutul Teologic din Bucureşti şi la Ierusalim. A fost tuns în monahism la 19 martie 1950 la Mănăstirea Sihastru, judeţul Vrancea, iar la 5 martie 1963 a fost numit superior al Aşezămintelor româneşti din Ierusalim şi Iordan.

În ziua de 13 decembrie 1974 a fost ales de Sfântul Sinod al B.O.R episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române, pentru Europa Centrală şi Occidentală, cu sediul la Paris, unde a funcţionat până în anul 1980, când a fost ales episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului. La 24 noiembrie 1985 a fost instalat în Catedrala „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel" ca episcop-vicar al Arhiepiscopiei Tomisului şi Dunării de Jos, cu titlul de Tomitanul. În anul 1990 după ce străvechea eparhie a Tomisului a fost reactivată, prin înfiinţarea Arhiepiscopiei Tomisului, vrednicul de pomenire Arhiereul Lucian Florea, a fost instalat în fruntea acestei eparhii, pe care a slujit-o până în anul 2001.

În timpul păstoririi arhiepiscopului Lucian s-au reînfiinţat, în judeţul Constanţa, Mănăstirile Dervent, Peştera Sfântului Apostol Andrei şi Sfânta Elena de la Mare, au fost înfiinţate Facultatea de Teologie din Constanţa, în cadrul Universităţii Ovidius, revista eparhială „Tomisul Ortodox", dar şi numeroase parohii şi un număr de protoierii noi. Înaltpreasfinţitul Lucian Florea, Arhiepiscopul Tomisului, a trecut la Domnul în ziua de 30 august 2004 şi a fost înmormântat în Catedrala Arhiepiscopală din Constanţa.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii