„Sper ca Oscar Benes sa plece"
„Sper ca Oscar Benes sa plece"

Mariana Câmpeanu, fosta şefa a CNPAS şi ocupanta, până nu demult, a
fotoliului din fruntea Ministerului Muncii, spune că reîntoarcerea lui Oscar
Beneş la conducerea Casei de Pensii este o greşeală
Spre surpriza
multora, militărosul Oscar Beneş, plăcut de foarte puţini dintre angajaţii
Casei Judeţene de Pensii, şi-a reluat locul de la şefia instituţiei.
Dacă în urmă cu mai bine de un an, vestea anchetării democrat-liberalului
Beneş de către o comisie din cadrul Casei Naţionale de Pensii şi alte Drepturi
şi Asigurări Sociale şoca opinia publică, acum apele s-au liniştit şi Beneş s-a
întors de unde a plecat. Întreaga păţanie a avut loc în luna iunie a anului
2007 şi a adus după sine înlăturarea lui Beneş de la conducerea CJP-ului. Şi,
evident, nemulţumirea acestuia. S-a războit în instanţă, care, până la urmă,
i-a dat câştig de cauză. Este adevărat că inopinatul control a avut loc imediat
după ruperea alianţei DA şi înscăunarea liberalei Marianei Câmpeanu la
conducerea CNPAS. Apoi, şefia instituţiei a fost preluată de PNL-ista Carmen
Răducu. Controlul comisiei de la „centru" a ieşit în favoarea militarului
Oscar. Multe nereguli au fost scoase la iveală de angajaţii celei care avea să
devină mai târziu Ministrul Muncii. Ba, mai mult decât atât, vestea că Oscar
Beneş îi terorizează atât pe angajaţii instituţiei, cât şi pe pensionari a
ajuns până la Casa din Capitală. Evident, şefa Câmpeanu şi-a spus nemulţumirile
în ceea ce îl priveşte pe subalternul Beneş.
Probleme multiple
„Când am fost
numită în funcţie, am găsit deja planificarea acestui control. Neregulile
fuseseră constatate de vechiul preşedinte, Mihail Şeitan (n.r. - coleg de
partid cu Beneş). A făcut angajamente de plăţi la care nu avea drepturi. Spre
exemplu, a contractat, fără acoperire, o firmă de avocatură. De asemenea,
indicativii de performanţă au fost nesatisfăcători. Problemele au fost multiple
la Casa de Pensii din Constanţa", spunea, în luna iunie 2007, Mariana Câmpeanu,
pe atunci preşedinte al CNPAS. Aceasta a mai specificat la acea dată că au
existat şi foarte multe reclamaţii de la pensionarii constănţeni, care s-au
plâns de nepăsarea cu care îi tratează Beneş.
CNPAS-ul nu are şef
Trecerea timpului şi faptul că a fost pentru o perioadă ministrul Muncii nu
i-a schimbat opinia Marianei Câmpeanu. Întrebată dacă faptul că Beneş s-a
întors la şefia CJP-ului este normal, fostul ministru a replicat: „Sper ca
Oscar Beneş să plece". „A fost suspendat pentru un an şi termenul a expirat.
Asta a fost pedeapsa administrativă, pe care noi am putut să i-o dăm în cazul
acelui control. Mai departe a fost treaba instanţei, care... Mă rog, asta este
treaba acum, mai ales că nu există şef la CNPAS, deocamdată. Şi când va fi
numit cineva... până se dezmeticeşte şi-şi dă seama ce se întâmplă o să mai
dureze. Dacă mai eram eu acolo, ştiam ce am de făcut, pentru că nu este o
situaţie normală", a mai precizat fostul ministru al Muncii, Mariana Câmpeanu.
Soartă potrivnică
De-a lungul perioadei mandatului trecut au fost semnalate desele abateri ale directorului-militar. Pe lângă faptul că nu a venit niciodată în întâmpinarea problemelor pensionarilor, Beneş le-a servit periodic aceeaşi frază: „Dacă aveţi vreo problemă cu noi, daţi-ne în judecată!". De asemenea, o vreme, accesul în sediul CJP a fost interzis atât presei, cât şi beneficiarilor direcţi ai serviciilor instituţiei. Nu puţine au fost cazurile când, dărâmaţi de oboseală, căldură sau de nepăsarea funcţionarilor, bătrânii au leşinat în holul Casei de Pensii, pe timpul lui Beneş. Cei care apelau la ajutorul celor de la CJP se plângeau că la ghişee se spune că acolo nu este „birou de informaţii" şi că, dacă încearcă să ajungă la cineva din conducere, pentru lămuriri, este imposibil. Liftul nu a oprit mult timp la cel de-al treilea etaj, „dedicat" pensionarilor. Bătrânii nu au avut şanse mari nici pe scări pentru a ataca reduta lui Oscar Beneş. Aşa că lupta pensionarilor cu militarul Oscar a fost pierdută din start, pentru că directorul a ştiut foarte bine să-şi facă strategia de apărare împotriva celor pe care trebuia să îi ajute. Se pare că situaţia nu s-a schimbat nici acum foarte mult. Dar gura lumii spune că Beneş nu va avea timp să-şi încălzească scaunul directorial pentru că nu este dorit de mai-marii democrat-liberali la conducerea vreunei instituţii. Mai mult decât atât, cum Ministerul Muncii a revenit social-democraţilor, şi şefiile instituţiilor subordonate se vor „înroşi".
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp