Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:28 27 09 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Spitalele au primit fonduri suplimentare

ro

02 Aug, 2003 00:00 712 Marime text

Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate da mai multi bani

Sumele alocate se ridica la valoarea totala de aproximativ 43 de miliarde lei * Astfel, Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Constanta a primit o suplimentare de fonduri in valoare de aproximativ 15 miliarde lei * Spitalul Clinic de Boli Infectioase Constanta a primit in plus 4 miliarde lei, iar Spitalul Municipal Medgidia a primit suma de 8 miliarde lei

Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate Constanta a acordat unitatilor sanitare o suplimentare de fonduri, in valoare totala de aproximativ 43 de miliarde lei, pentru primul semestru al acestui an. Conducerile spitalelor au primit si promisiuni din partea CAS: pe parcursul semestrului al II-lea, suplimentarea fondurilor va fi mult mai mare. Astfel, Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Constanta a primit o suplimentare de fonduri in valoare de aproximativ 15 miliarde lei, Spitalul Clinic de Boli Infectioase a primit in plus 4 miliarde lei, iar Spitalului Municipal Medgidia i-a fost acordata suma de 8 miliarde lei. In topul unitatilor sanitare care aveau nevoie reala de un surplus de fonduri se numara si Spitalul Municipal Mangalia, care a primit suma de 7 miliarde lei, Spitalul de Pneumoftiziologie Palazu Mare - cu 2 miliarde lei, Spitalul Clinic de Recuperare Medicala Fizica si Balneologica din Eforie Nord, caruia i s-au alocat 1,5 miliarde lei, Spitalul de Ortopedie, Traumatologie si Recuperare Medicala din Eforie Sud a primit 1,5 miliarde lei, iar Spitalului de Ftiziologie din Agigea i-a fost alocata suma de 1,4 miliarde lei. Spitalul Orasenesc din Cernavoda a fost finantat cu 800 de milioane de lei, in timp ce Spitalul Orasenesc din Harsova, unde sunt cele mai mari probleme din cauza neefectuarii numarului anual minim de zile de spitalizare, a primit doar 250 de milioane de lei. Centrului de Sanatate Baneasa Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate i-a alocat suma de 300 de milioane de lei, Sanatoriului Balnear Mangalia, suma de 350 de milioane, iar Sanatoriului Balnear Techirghiol, 850 de milioane de lei. Cu acesti bani unitatile sanitare au fost si sunt nevoite sa se descurce, fara sa depaseasca bugetele alocate.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii