Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
01:49 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Spitalul Clinic Judetean de Urgenta, al doilea pe tara ca valoare a datoriilor

ro

22 Apr, 2005 00:00 591 Marime text

Cea mai mare unitate sanitara constanteana inregistreaza in momentul de fata debite in valoare de 78 de miliarde de lei * Primul pe lista este Spitalul Fundeni

Problemele financiare cu care se confrunta spitalele din Romania, unele dintre ele nereusind sa-si mai continue activitatea din lipsa banilor, a facut obiectul convocarii de catre ministrul Sanatatii, Mircea Cinteza, la inceputul acestei saptamani, a directorilor unitatilor sanitare pentru explicatii la Bucuresti. Astfel, programul a fost a structurat in doua etape, in sensul ca in prima parte a zilei au fost chemati directorii unitatilor sanitare care, in 2004, au depasit angajamentele pentru cheltuielile materiale si servicii, peste limita creditelor bugetare aprobate in bugetul de venituri si cheltuieli al anului 2004. In a doua parte a intalnirii, Mircea Cinteza s-a intalnit cu directorii spitalelor care, la data de 31 decembrie 2004, acumulau arierate la furnizorii de medicamente, materiale sanitare, reactivi si dispozitive medicale. In prima situatie sunt 52 de spitale din cele 431 existente, la intalnire fiind prezentata insa doar situatia primelor 14. Primul spital pe lista, in ordinea depasirilor este Institutul Clinic Fundeni cu 473,7 miliarde, urmat de Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Constanta cu 78,3 miliarde de lei. In cea de-a doua situatie au fost prezenti reprezentanti ai 63 de spitale cu cele mai mari datorii, sume care nu au fost date insa publicitatii. Pentru ca acest fapt (depasirea angajamentelor) constituie infractiune, potrivit art.72 din Legea nr. 500 a finantelor publice, cei care se fac vinovati sunt pasibili de acum inainte de inchisoare de la o luna la trei luni sau vor primi amenda de la 50 de milioane la 100 de milioane, in functie de caz. Pentru ca singura modalitate de a afla care au fost cauzele care au dus la depasirea angajamentelor este deplasarea la locul faptei, o echipa de control si audit din cadrul ministerului se va duce la spitalele in cauza. Ca urmare, acestia vor face un raport pe care il vor trimite organelor abilitate si care vor dispune luarea de masuri in temeiul Legii nr. 500. In afara de Spitalul Clinic Judetean de Urgenta, pe lista datornicilor, in Constanta, se mai regasesc Spitalul Medgidia, Spitalul Harsova si Spitalul de Boli Infectioase.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii