Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
11:42 04 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Strada Termele Romane, reparată în paşi de melc (galerie foto)

ro

26 Jul, 2011 01:57 2783 Marime text

termele_romane_2.jpgLucrările de pe strada Termele Romane, fostă Bulevardul Marinarilor, avansează în paşi de melc. Cu toate că SC Confort Urban anunţa că lucrările începute pe data de 27 iunie se vor termina peste 30 de zile, ieri, muncitorii stăteau la umbră şi-i admirau pe pietonii care sunt nevoiţi să meargă pe jos pentru a ajunge în Poarta I.

termele_romane_3.jpgPotrivit inginerului şef de la societatea Confort Urban, Mugur Voinescu, etapele lucrărilor sunt următoarele: scoaterea pietrei cubice, consolidarea fundaţie romane existente, montarea bordurilor şi, într-un final, asfaltarea străzii. Astfel, după ce piatra cubică a fost scoasă, angajaţii de le SC Confort Urban, ajutaţi de 11 deţinuţi de la Penitenciarul Poarta Albă au trecut la consolidarea fundaţiei şi la montarea bordurilor. Ieri, aceştia ajunsese cu instalarea bordurilor în dreptul Colegiului Naţional Mihai Eminescu, iar, pe mai mult de jumătate de stradă, fusese împrăştiat pietriş.

termele_romane_4.jpgReamintim că lucrările de asfaltare a străzii Termele Romane, fostă Bulevardul Marinarilor, în zona peninsulară, de la Poarta 1 la Poarta 2, au început pe data de 27 iunie. La lucrările de reabilitate a străzii Termele Romane participă şi 11 persoane private de libertate de la penitenciarul Poarta Albă. „Aceste persoane lucrează în baza unui contract semnat între Penitenciarul Poarta Albă şi SC Confort Urban. Pentru munca depusă, deţinuţii primesc salariul minim pe economie, 670 de lei", a explicat purtătorul de cuvânt al instituţiei, Gabi Botezan. Pentru a ajunge în Poarta 1, conducătorii auto vor folosi în continuare următorul traseu: strada Traian, Piaţa Ovidiu, Arhiepiscopiei, 22 Decembrie. La întoarcere vor folosi traseul: strada 22 Decembrie, Regina Elisabeta, Remus Opreanu, Piaţa Ovidiu, Mircea cel Bătrân.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii