Studenţii de la Universitatea Maritimă se pregătesc de proteste

26 Feb, 2011 00:00
ZIUA de Constanta
908
Marime text
Nemulţumiţi de Legea Educaţiei Naţionale şi de modul în care Ministerul Educaţiei tratează studenţii din România, umeciştii au decis să ia atitudine.
Viitorii marinari au decis, vineri, să intre de pe 28 februarie în grevă japoneză. Potrivit preşedintelui Ligii Studenţilor din cadrul Universităţii Maritime, Bogdan Budaşcu, marţi, umeciştii îşi vor manifesta solidaritatea faţă de colegii din ţară şi vor atârna cearşafuri la geam şi la balcoane. Miercuri, tinerii vor pune pe clădirea universităţii de la malul mării un cearşaf cu mesaje revendicative, iar joi vor trimite pacheţele cu mâncare la Ministerul Educaţiei. Circa 100 de studenţi de la UMC se vor deplasa, pe 7 martie, la Bucureşti, unde vor protesta în faţă Ministerului Educaţiei, pe termen nedeterminat. "Considerăm că atitudinea ministerului faţă de reprezentanţii studenţilor, afişată prin comunicatul de presă transmis de către acesta în data de 17 februarie, este una jignitoare şi care lezează imaginea mişcării studenţeşti autentice din România. Aşadar, în cadrul acestei conferinţe de presă, vom transmite în mod public poziţia reprezentanţilor studenţilor din cadrul Universităţii Maritime Constanţa şi acţiunile pe care urmează să le întreprindem, alături de colegii noştri din toată ţara, care vor organiza la rândul lor conferinţe de presă similare în fiecare centru universitar", a declarat Bogdan-Marian Budaşcu, preşedintele Ligii Studenţilor de la UMC.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii