Suplinitorii calificati isi vor putea pastra posturile
Suplinitorii calificati isi vor putea pastra posturile
12 Mar, 2004 00:00
ZIUA de Constanta
1479
Marime text
Metodologie noua pentru examenul de titularizare
Acestia vor trebui sa faca o cerere catre conducerea institutiei unde sunt incadrati * Examenul de titularizare va avea loc pe 15 iulie * Pana la 6 august, toti candidatii vor cunoaste scolile unde vor preda la inceperea anului scolar
Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului a organizat, in cursul saptamanii trecute, o intalnire cu inspectorii care se ocupa cu activitatea de mobilitate si cu examenul de titularizare. La intalnirea la care s-au dezbatut principalele probleme care au afectat desfasurarea examenului si a repartizarii computerizate de anul trecut au participat inspectorii constanteni de la serviciul Personal. Ca urmare a unor propuneri venite din partea inspectorilor de specialitate, MECT a decis modificarea metodologiei de organizare a concursului national de ocupare a posturilor din invatamant. Astfel, incepand cu acest an, profesorii nu vor mai avea dreptul sa renunte la posturile primite in urma repartizarii. Inspectorul de la serviciul Personal din cadrul Inspectoratului Judetean Constanta, Petrica Miu, a declarat ca pe 15 iulie va avea loc prima proba, urmand ca repartitia titularilor si a suplinitorilor sa se faca in doua sesiuni separate. Totodata, MECT a interzis participarea candidatilor la ambele sesiuni, indiferent de notele obtinute, acestia urmand sa aleaga o singura data care va fi postul pe care doreste sa-l ocupe. Pe 19 iulie, ISJ Constanta va derula si testarea suplinitorilor necalificati. Cei care nu vor participa la concursul national vor fi repartizati in cadrul unei sedinte publice. "Pana la data de 6 august, toti candidatii vor cunoaste scolile unde vor preda la inceperea anului scolar. Mai mult, noua metodologie este mult mai bine structurata decat cea de anul trecut", a explicat Petrica Miu. Noutatea acestui an o reprezinta faptul ca suplinitorii care au luat note peste cinci la examenul din 2003 isi vor putea pastra postul la aceeasi unitate scolara, fara a fi nevoie sa mai sustina si alte probe. Acestia trebuie sa faca o cerere catre conducerea institutiei, solicitare care va fi analizata in cadrul Consiliului profesoral. Cererile care vor primi aprobarea directiunii unitatii scolare vor fi depuse la serviciul Personal. Metodologia examenului de titularizare precizeaza ca suplinitorii aflati in aceasta situatie au dreptul sa participe la testarea de pe 15 iulie, insa, daca vor intra la repartizarea computerizata, pierd postul respectiv. La inceputul saptamanii viitoare, ISJ Constanta va organiza, la Palatul Copiilor din Constanta, o sedinta cu directorii institutiilor de invatamant preuniversitar, pentru a prezenta noutatile metodologiei.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii