Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:52 28 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Teste profesionale pentru cadrele didactice necalificate

ro

19 Nov, 2003 00:00 1235 Marime text

Conducerile unitatilor scolare, la raport

Sedintele cu directorii de scoli a fost organizata in cele opt zone rurale * In cadrul intalnirilor s-a amintit faptul ca a fost stabilit calendarul pentru sustinerea probei pentru atestarea profesionala a cadrelor didactice necalificate * Probele vor fi sustinute in perioada 19-20 noiembrie, in sapte scoli si licee

Directorii unitatilor de invatamant din Constanta au participat ieri la o serie de intalniri organizate de Inspectoratul Scolar Judetean. Sedintele au fost organizate in cele opt zone rurale, respectiv la Liceul Teoretic Negru Voda, Scoala din Independenta, Liceul Teoretic Baneasa, scolile Cuza Voda, Dorobantu, Agigea, Vulturu si Grup Scolar Cogealac. Derulate sub titulatura "Formarea continua, experiente pozitive din scoli, efecte imediate si de perspectiva", intalnirile au avut ca obiective actualizarea informatiilor privind domeniile de formare continua, stimularea reflectiei asupra directiei strategice a planului managerial si exersarea metodologiei de proiectare a planului de dezvoltare profesionala la scoala. De asemenea, in cadrul intalnirilor, la care au fost invitati si reprezentantii Regiei Autonome de Exploatare a Domeniului Public si Privat, s-au stabilit prioritatile referitoare la infrastructura necesara in 2004 si la proiectul de buget pe anul 2004. Astfel, s-a discutat despre necesarul scolilor in ceea ce priveste mobilierul scolar, materialele didactice, mijloacele de invatamant, bransarea la reteaua de apa curenta, reteaua de electricitate, lucrarile de hidroizolati, instalatii sanitare, termice, revizuiri. In cadrul intalnirilor s-a amintit faptul ca a fost stabilit calendarul pentru sustinerea probei pentru atestarea profesionala a cadrelor didactice necalificate. Probele vor fi sustinute in perioada 19-20 noiembrie la scolile numerele 3, 5, 27, 28 si 30, la Colegiul National "Mircea cel Batran", precum si la Liceul de Arta. Cadrele didactice calificate incadrate ca educatori sau invatatori, care ulterior au absolvit studii superiore de scurta durata, colegiu pedagogic de institutori sau studii superiore de lunga durata, vor fi platite ca institutor II sau I, pe baza documentelor justificative. Directorilor unitatilor de invatamant cu elevi in cadrul scolilor de arte si meserii li s-a solicitat ca, pana la 25 noiembrie, sa prezinte inspectorilor de specialitate o mapa care sa cuprinda planurile de invatamant, planurile-cadru, curriculum, graficul de instruire practica, standardele de pregatire profesionala, conventii de colaborare cu agentii comerciali, fisa individuala pentru instruirea practica comasata, planificarea tezelor. Inspectoratul Scolar Judetean a lansat in cadrul sedintelor de ieri si doua concursuri scolare. Este vorba de Concursul judetean de creatie pentru elevii din clasele V-XII "Literatura elevilor - Constanta 2004", desfasurat in colaborare cu Liceul "Omnia" si care se va derula in perioada 17 noiembrie 2003 - 17 martie 2004, precum si de "Infost@rt", destinat celor din clasele VII-VIII si al carui obiectiv constituie dezvoltarea competentelor de utilizare a calculatorului.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii