Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
00:48 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Testele nationale, la debut

ro

15 Jun, 2004 00:00 1127 Marime text

Prima proba a fost sustinuta si de cinci detinuti de la Poarta Alba

In judetul nostru, la acest prim hop au participat doar 9.531 de elevi din 9.648 inscrisi * Examenul s-a adresat atat absolventilor clasei a VIII-a din seria curenta, cat si celorlalti 137 de elevi din seriile anterioare, care nu au promovat examenul de capacitate * O tanara in varsta de 14 ani a sustinut proba de limba si literatura romana pe patul de spital, aceasta fiind in prezent internata pe sectia Chirurgie Ortopedica din cadrul Spitalului Clinic Judetean de Urgenta, suferind de o fractura a membrelor, iar o alta eleva din Navodari a sustinut examenul acasa, din cauza varicelei * Diferenta fata de examenul de capacitate din anii anteriori consta in faptul ca testele nationale se sustin in timpul anului de invatamant, iar programa este descongestionata

Ieri, absolventii claselor a VIII-a au sustinut unul dintre cele mai importante examene din viata de elev, testul national, examen care este decisiv pentru ridicarea acestora in "gradul" de liceeni. In judetul nostru, la acest prim hop au participat doar 9.531 de elevi din 9.648 inscrisi. De mentionat faptul ca numarul total al absolventilor clasei a VIII-a este de 10.604, deci din start aproape o mie de tineri au decis, din varii motive, sa nu sustina testele nationale. Examenul s-a adresat atat absolventilor clasei a VIII-a din seria curenta, cat si celorlalti 137 de elevi din seriile anterioare, care nu au promovat examenul de capacitate. In mediul urban, elevii au fost grupati pe centre de testare, astfel incat numarul de elevi dintr-un centru sa nu fie mai mic de 250 de elevi, in mediul urban, si 100 in mediul rural. Unitatile scolare cu mai putin de 100 de absolventi ai clasei a VIII-a au fost arondate, impreuna cu altele, la centre de examen in functie de distanta pe care o au de parcurs si de mijloacele de transport existente. In judetul Constanta, au fost desemnate 40 de centre de examen, iar corectarea lucrarilor se va face in urmatoarele noua centre de evaluare: Colegiul Tehnic "Tomis", Colegiul National Pedagogic "Constantin Bratescu", Grup Scolar de Telecomunicatii, Grup Scolar "Gheorghe Duca", Grup Scolar Agricol Palas, Grup Scolar "Dimitrie Leonida", Grup Scolar Industrie Alimentara, Grup Scolar Energetic, Grup Scolar Constructii de Masini.

Reprezentantii MEC au ales varianta numarul 2

La prima proba, respectiv limba si literatura romana, secretarul de stat pentru invatamantul preuniversitar, Irinel Chiran, a extras varianta numarul 2 din cele trei posibile. Potrivit declaratiilor presedintelui comisiei pentru testele nationale, Constantin Caracoti, in judetul Constanta, in randul celor 9.531 de elevi prezenti la examen au existat si cateva cazuri speciale. O tanara in varsta de 14 ani a sustinut proba de limba si literatura romana pe patul de spital, aceasta fiind in prezent internata pe sectia Chirurgie Ortopedica din cadrul Spitalului Clinic Judetean de Urgenta, suferind de o fractura a membrelor, iar o alta eleva din Navodari a sustinut examenul acasa, din cauza varicelei. Caracoti a mai declarat ca alti 20 de absolventi, infectati cu virusul HIV au sustinut prima proba la Centrul Romano-American si inca 20 de copii cu dizabilitati, la scolile de unde provin. In plus, au mai existat cinci tineri care au dat examenul in Penitenciarul Poarta Alba, ei fiind inchisi pentru o perioada determinata de timp pentru diverse infractiuni, si inca doi elevi care au sustinut examenul la Scoala sanatoriala din Mangalia.Diferenta fata de examenul de capacitate din anii anteriori consta in faptul ca testele nationale se sustin in timpul anului de invatamant, iar programa este descongestionata. Anul 2004 ar putea fi chiar ultimul in care elevii claselor a VIII-a sunt testati inainte de admiterea in invatamantul liceal, deoarece invatamantul obligatoriu s-a prelungit de la opt la zece ani. Media la testele nationale va avea o pondere de 50% in media finala pentru admiterea in liceu, fata de media de la capacitate, care avea pondere de 75%. Mai mult, examenul este organizat intr-o singura sesiune, cea din iunie, iar programa pentru teste a fost redusa comparativ cu cea de la capacitate. Fiecare din cele 40 de centre de examen organizate la nivel judetean a avut obligatia de a multiplica subiectele pentru toti elevii participanti la examen in cel mult 30 de minute de la anuntarea variantei. In alta ordine de idei, timp de o saptamana, elevii care isi desfasoara activitatea in scolile desemnate centre de examen sau de evaluare isi vor tine cursurile dupa-amiaza, intre 12.00-20.00, orele durand, spre fericirea cursantilor, 30 de minute, iar pauzele zece minute. Ca si in anii precedenti, profesorii supraveghetori vor fi platiti pentru activitatea desfasurata pe parcursul orelor de examen. Totodata, pentru buna desfasurare a Testelor nationale 2004 si avand in vedere turul al doilea al alegerilor locale din data de 20 iunie, la solicitarea Ministerului Educatiei si Cercetarii, Inspectoratul Scolar Judetean a luat, in cursul saptamanii trecute, cateva masuri. Una dintre acestea a fost ca centrele zonale de evaluare sa fie stabilite in alte unitati de invatamant decat in cele in care se organizeaza sectiile de votare. In plus, in 12 locatii, afisarea rezultatelor testelor nationale prevazuta pentru data de 19 iunie se va realiza in alte unitati de invatamant decat in cele in care se organizeaza sectiile de votare. In acest sens, Inspectoratul Scolar Judetean a stabilit unitatile de invatamant in care se realizeaza afisarea rezultatelor si depunerea contestatiilor. Aceste unitati au fost alese astfel incat sa fie cat mai apropiate de centrele in care candidatii sustin testele nationale. La fiecare centru de testare s-a afisat ieri anuntul prin care candidatilor li s-a comunicat locul in care se afiseaza rezultatele si, in consecinta, se depun contestatiile.Referitor la subiectele primei probe de examen, atat elevii, cat si cadrele didactice au declarat ca acestea au presupus cerinte de fonetica, vocabular, morfologie si stilistica, cu un grad de dificultate mediu. Majoritatea elevilor care au iesit in cursul zilei de ieri din examen au fost de parere ca au reusit sa atinga toate punctele solicitate si ca vor putea obtine, cu siguranta, note bune.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii