Tinerii din adaposturi ajung in strada cand devin majori

Legea nu cunoaste mila

S.D. va trebui sa plece din adapostul in care a gasit siguranta, pentru ca in toamna va deveni major si, potrivit regulamentelor, va fi in masura sa se descurce singur * El nu se poate bucura de adolescenta, fiind chinuit de gandul ca risca sa se trezeasca in strada, deoarece mentalitatea ne impiedica sa ii ajutam pe tinerii care, din diverse motive, au trait in adaposturi pentru copiii strazii # De multe ori, insa, acesti tineri sunt mult mai responsabili decat cei carora viata le-a daruit tot ce au avut nevoie * Tanarul isi doreste sa reuneasca familia de care a fost separat dupa ce au pierdut casa in care locuiauS.D. va implini in octombrie 18 ani si va trebui sa paraseasca Adapostul de Zi si de Noapte pentru Copiii Strazii, in care locuieste de aproximativ un an. S.D. mai are trei frati, dintre care doar unul sta la acelasi adapost cu el, ceilalti doi aflandu-se la alte centre de plasament, un frate fiind la un centru din Cernavoda si o sora la un centru din Constanta. Cei patru copii au ramas orfani de mama acum trei ani si au fost in grija tatalui pana cand au fost dati afara din casa. Locuinta era nationalizata, iar in momentul retrocedarii vechiul proprietar si-a intrat in drepturi, evacuandu-i pe vechii locatari, care nu au avut unde merge decat in strada. "Tata era mai mult plecat si inainte, insa faptul ca aveam unde sa stam si ca eram toti fratii la un loc ne ridica moralul si ne dadea putere sa ne ducem viata mai usor", povesteste S.D. Chiar daca baiatul nu a locuit propriu-zis pe strada, a cunoscut viata celor care isi duc zilele prin canale si spune ca ar face orice sa nu fie unul dintre ei. "Pe strada e ca in jungla, daca nu dai tu primul, risti sa fii linsat din prima seara pentru haine sau mancare", afirma S.D., cu retinere. De cand a ramas fara sotia lui, tatal copiilor a luat calea alcoolului si nu a mai dat importanta la ce se petrecea in jurul sau. "Nu dadea in noi, dar bea zilnic si din cauza asta a ramas si fara serviciu, el fiind de meserie lacatus mecanic, asa ca grija casei si a fratilor mei a cazut pe mine, pentru ca eu eram cel mai mare", isi continua povestea S.D. Pentru ca a invatat sa se descurce singur, S.D. nu se sperie de viata, dar crede ca nu ii va fi usor cand va trebui sa paraseasca centrul in care sta si va fi nevoit sa isi caute de lucru pentru a putea sa se intretina pe sine si pe fratii lui pe care vrea sa-i aiba aproape. Ingrijorati din aceasta cauza sunt si cei care se ocupa de Adapostul in care locuieste S.D., acestia spunand ca un tanar ca el, care nu a furat si nu a lezat pe nimeni, merita sa i se acorde o sansa. Ei fac tot posibilul ca, din octombrie, cand baiatul va implini 18 ani, acesta sa nu ajunga sa doarma prin canale, dar singuri nu pot reusi mare lucru. "Este nevoie si de implicarea societatii si a autoritatilor locale pentru a nu transforma acesti copii in victime sau in criminali ori talhari, pentru ca asta vor deveni daca nimeni nu va lua nici o masura", declara George Enache, administratorul Adapostului de Zi si de Noapte pentru Copiii Strazii.

"Vreau sa imi ajut familia"

Din cand in cand, tatal lui S.D. vine sa-l vada si atunci ii promite ca isi vor gasi o locuinta, iar fiul il crede si pentru ca altfel si-ar pierde toate sperantele. Cu toate ca S.D. nu are decat doua clase, este un tanar educat si jovial, care nu a uitat sa zambeasca. Isi spune povestea facand haz de necaz si privind lucrurile cu seninatate si calm. "Mi-ar placea sa lucrez undeva in constructii, pentru ca asta stiu, sa fac mortar, sa dau cu var, dar pot sa invat orice meserie, nu mi-e frica de munca, insa, cand ma vad sarac, patronii profita si ma platesc cu un salariu de mizerie", spune S.D. Aceasta este, din pacate, o situatie care nu face cinste celor care vor sa para filotimi atunci cand angajeaza baieti cu o conditie sociala precara, asa cum este cazul lui S.D. Ca toti copiii care au suferit pentru ca nu au avut o copilarie ca in basme, si S.D. isi doreste mai presus de orice o casa, "sa fim toti fratii la un loc si sa am unde munci si eu, si tata, ca sa avem bani si sa ma insor". Fiind de nationalitate turca, baiatul ar fi trebuit, conform traditiei, sa se casatoreasca de la varsta de 16 ani, dar s-a gandit ca nu ar avea unde sa isi duca sotia si nici nu ar putea sa intretina o familie, asa ca nu a mai urmat cutuma turceasca. In fata unor astfel de cazuri nu se poate simti decat manie. Furie, pentru ca ar fi uman ca ei sa nu sufere si mai mult din cauza nepasarii noastre, cand destinul a fost destul de aspru cu ei, si angoasa, pentru ca nu gasim nici cuvintele potrivite ca sa-i incurajam si nici solutii ca sa le venim in ajutor. Cei care ar fi totusi capabili sa rezolve situatiile de acest gen sunt preocupati cu lucruri "mai importante", iar drumul acestor copii se stinge in deznadejde si uitare.