Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:46 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Transplantul de celule stem, sub semnul intrebarii

ro

14 Feb, 2008 00:00 1226 Marime text
1202934765.jpg

Mii de euro sunt necesari doar pentru rezolvarea unui caz grav in spitalele de pe plaiurile asiatice * Medicii constanteni pun sub semnul intrebarii eficienta unei interventii extrem de riscante, cum este transplantul de celule stem, realizata la Clinica din Beijing

Sute de familii se aventureaza peste granitele tarii, avand incredere in calitatea serviciilor prestate de cadrele medicale din strainatate si in dotarile ultraperformante. Optimismul parintilor se loveste, de cele mai multe ori, de scepticismul medicilor de la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta (SCJU) Constanta. Corneliu Neagoe, seful sectiei Pediatrie I din cadrul SCJU, spune ca majoritatea cazurilor care pleaca in China se intorc intr-o stare mai grava decat cea in care se aflau in mod initial, iar parintii se vad nevoiti sa reapeleze la serviciile medicilor romani. Acelasi punct de vedere este sustinut si de dr. Elena Leu, sefa Sectiei Terapie Intensiva Pediatrie a SCJU. Surprinsi in mod negativ de fiasco-ul transplantului de celule stem si al interventiilor chirurgicale realizate in clinica din Beijing, medicii constanteni nu recomanda persoanelor care se incadreaza in categoria "cazurilor disperate" sa cheltuiasca circa 20.000 de euro pentru vindecarea aparenta a bolnavilor.

Din rau in mai rau

Vinerea trecuta, in sectia de Terapie Intensiva Pediatrie a SCJU, a fost internata o fetita de numai cinci ani, dupa ce medicii de la Spitalul Grigore Alexandrescu din Bucuresti au considerat de cuviinta realizarea transferului. Diagnosticul este dureros, sansele sunt incerte. Sa ai tetrapareza spastica, hemoragie digestiva a esofagului si sa fii tintuit intr-un salon de le reanimare este un izvor nesecat de durere. Durerea copilului, suferinta parintilor, lupta medicului care, dupa atatea cazuri, nu a reusit sa devina imun la astfel de imagini. "Cred ca se poate intampla orice, au fost cazuri mai grave, cand un copil cu hidrocefalee a fost internat si a supravietuit", a precizat Elena Leu. Am discutat cu mama fetitei, care s-a aratat multumita de rezultatul interventiei medicilor de la Clinica din Beijing. Mai mult, a fost planificata o alta deplasare in China.

Interventii de pomina sau ba?!

Un alt caz asemanator este cel al micutei Adriana Serban, a carei interventie a fost sponsorizata de familia Columbeanu. Costul operatiei a depasit 20.000 de dolari, suma in care nu au fost incluse taxele de transport. Copilul sufera de paralizie cerebrala, forma piramidalo-extrapiramidala, deficienta functionala severa si strabism convergent bilateral. Prima operatie a suferit-o in luna noiembrie a anului trecut, surpriza, tot in China. In urma cu doua saptamani, a fost reinternata la sectia Pediatrie a Spitalului Judetean de Urgenta. O alta bila neagra pentru medicii chinezi. Adevarul ramane undeva la mijloc, atat timp cat parintii in cauza se arata multumiti de serviciile de pe meleagurile asiatice.

Scris de: {autor}Stefania CHERMANEANU{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii