Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:26 28 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Transplanturile de organe, sistate din cauza lipsei de fonduri

ro

05 May, 2010 03:34 1183 Marime text
Vineri s-a sărbătorit, urmând modelul European, Ziua Naţională a Transplantului. Primele încercări de transplant de organe în România datează încă de la începutul secolului XX şi aparţin doctorului Florescu, care, lucrând în cadrul laboratorului de chirurgie experimentală al Facultăţii de Medicină din Bucureşti, a efectuat mai multe transplanturi experimentale de rinichi.

La malul mării, echipa de medici chirurgi de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, sub observaţia doctorului Vasile Sârbu, a efectuat în 2003 primul autotransplant de celule pancreatice.

Procedurile pentru transplant sunt dificile, drept urmare, sunt pacienţi care aşteaptă ani în şir pentru a primi un organ care ar putea să le salveze viaţa. Din păcate însă, sunt şi bolnavi care nu mai rezistă să mai lupte cu boala şi mor înainte de a le veni rândul la transplant. O altă problemă majoră cu care se confruntă, în ţara noastră, activitatea de transplant este cea a donatorilor, întrucât numărul acestora a scăzut dramatic.

În prezent, 17 bolnavi necesită transplanturi de organe. De la începutul anului, pe lista de aşteptare sunt trecute zece persoane care necesită urgent transplant de rinichi şi alte şapte persoane care au nevoie de transplant de celule pancreatice.

Din cauza lipsei de fonduri, aceste transplanturi nu pot fi efectuate, iar bolnavii sunt nevoiţi să aştepte până când această cruntă situaţie se va reglementa. „Aşteptăm să primim finanţări de la Ministerul Sănătăţii Publice, însă nu ştiu când se va întâmpla acest lucru. Sunt de părere că viaţa unui om nu este o joacă şi o să facem toate demersurile necesare pentru a putea primi fondurile pentru Centrul de Transplant", ne-a declarat dr. Vasile Sârbu, şeful Clinicii de Chirurgie. El a subliniat că are în vedere, atunci când va primi fondurile de la Ministerul Sănătăţii Publice, să realizeze transplanturi de pancreas prin autotransplant.

Anul trecut, în această clinică s-au efectuat două transplanturi de pancreas, iar pe lista de aşteptare s-au aflat aproximativ 50 de pacienţi.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii