Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:57 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Trecerea pe lumea cealalta se face urmand moda

ro

08 Dec, 2004 00:00 1579 Marime text

Cimitirul, o afacere profitabila

Ajuns la batranete, dupa o viata intreaga de munca, realizezi ca nu sunt bani sa-ti cumperi un loc de veci intr-unul din cimitirele municipiului Constanta * Si acest lucru vine ca urmare a preturilor exorbitante * La Constanta, pentru o cripta trebuie sa platesti salariu mediu anual, adica 30 de milioane de lei * In cazul in care nu sunt posibilitati, poti achita taxele si in rate

Viata, spun unii, este formata din trei varste. Prima dintre ele, varsta copilariei, este poate cea mai fericita, cand totul se rezuma la joc si joaca. Urmeaza apoi tineretea, cand toti alergam si ne straduim sa ne asiguram traiul pentru atunci cand nu vom mai putea munci. Dupa aceasta goana continua, ajungem, daca suntem norocosi, la varsta a treia, cand incercam sa ne bucuram de tot ceea ce am agonisit o viata intreaga. Este, de altfel, varsta la care, obositi fiind dupa lunga lupta pe care am dus-o pentru a supravietui, ne pregatim pentru moarte. Cu toate ca pentru multi este chiar inspaimantator acest gand, majoritatea batranilor, obisnuiti cu ideea, nu fac decat sa astepte acest lucru, din pacate, inevitabil. Candva, batranii nostri tineau si cu dintii sa obtina promisiunea celor carora le lasa bogatia sau saracia si regretele, dupa caz, ca trupul lor sa putrezeasca in pamant. Era acea credinta ca la Inviere se vor deschide mormintele si sufletele isi vor lua zborul spre ceruri. Din groapa rece, de piatra, ar fi ceva mai putin probabil, spuneau ei. Asta pana cand moda i-a cuprins, orgoliile au luat-o razna, iar in cimitire, mai abitir in orase, au rasarit adevarate edificii. Constructii grandomane, unele cu bun gust, altele mai grosolane decat orice altceva vazut vreodata, dar toate facute sa ofere imaginea bogatiei si pretuirii familiei fata de cei dragi. Constiinciosi cum ii stim, toti ne pregatim intr-un fel sau altul de inmormantare. Este incredibil despre ce sume de bani poate fi vorba.

Preturi pentru toate buzunarele

O inmormantare obisnuita, fara prea mare fast, ajunge la cateva zeci de milioane de lei. Astfel, pentru a cumpara din timpul vietii un loc la cimitir, nu putem face acest lucru decat daca este la cripta. Asadar, pentru o cripta cu trei nivele, plus cruce de mozaic, trebuie sa scoatem din buzunar 28.100.000 de lei, la care adaugam 957.150 lei, bani care reprezinta concesiunea pe 25 de ani. La acestia mai punem banii pe care trebuie sa-i dam pe o autorizatie de constructie, adica 115.000 lei. In total, scoatem din buzunar 29.172.150 lei. Preturile sunt valabile doar pentru Cimitirul Municipal, la cel de la Palazu Mare costurile fiind putin mai mici. Insa, ni se ofera posibilitatea de a plati si in rate: prima rata de 50% din 28.100.000 lei, plus concesiunea, restul de bani putand fi achitat in trei rate lunare consecutive. In cazul in care dorim o concesiune pe 49 de ani, intreaga cheltuiala ajunge la fabuloasa suma de 32.018.400 lei. Mai avem totusi o varianta, dar aici lucrurile sunt putin mai complicate. Putem obtine suma de bani si prin finantarea unor banci. Dar pentru acest lucru sunt necesare o serie de documente, cum ar fi: xerocopii ale actului de identitate ale solicitantului de credit, copia cartii de munca cu stampila si semnatura de conformitate pe fiecare pagina, o factura de telefon fix sau mobil aferenta lunii facturate din care sa rezulte domiciliul din actul de identitate, in cazul pensionarilor fiind necesar si cuponul de pensie din luna anterioara, cu CNP inscris. Si cum nu ar fi fost de ajuns, preturile cresc neincetat tinand cont de faptul ca in luna mai pentru o cripta trebuia sa platim 24.400.000 de lei. Pentru a intretine mormantul celui drag ingropat, avem doua variante, poate chiar trei: ne facem treaba singuri, angajam pe cineva sau apelam la oamenii platiti de Administratia Cimitirelor. Ultimii o fac gratis, dar la cerere. Mai taie iarba, mai planteaza o floare pe mormant. Lor, de fapt, le revine sarcina de a intretine aleile si spatiile neconcesionate. In afara acestor taxe mai trebuie achitata anual o taxa de ingrijire de 19.500 lei pentru fiecare metru patrat.

Sicriele in stil italian, la mare moda

In ultimii ani, in Romania, cimitirele au devenit afaceri extrem de profitabile tinand cont in primul rand de preturile pe care trebuie sa le platim doar pentru un loc de veci. Nu mai punem la socoteala cheltuielile care se fac in cazul unei inmormantari, aici incluzand obtinerea actelor, serviciile de toaletare post-mortem, serviciile religioase, pomenile, transportul funerar, serviciile de comemorare si multe altele. Afacerile sunt afaceri, chiar daca se intretin pe seama durerii oamenilor. Se fac, in functie de modelul comandat, si un fel de reduceri. De fapt, la un sicriu cumparat, se ofera crucea gratis. Este vorba de acea cruce din lemn, care se pastreaza la mormant timp de sase saptamani, dupa care, alte cheltuieli, eventual cu o cruce din marmura. Sicriele se aleg in functie de banii din buzunar, de sentimentele fata de cel trecut dincolo, de mai stim noi ce alte criterii. Preturi pentru fiecare buzunar, de la 1400.000 de lei, din lemn ordinar, pana la 10.000.000 de lei, ni s-a spus ca cel din urma este de import, din Italia. Este oricum mai bine in buza cimitirului decat in oras, unde pentru acelasi model poti plati pana la 17.000.000 lei. Accesoriile au, la fel, preturi in functie de model. Lenjeria pentru tron, de la 200.000 lei la 2000.000 lei, coroanele, artificiale si fara culoare, 150.000 lei, prosoapele, de la 5000 lei, la 100.000 lei. Se vand, ni se spune, si cele scumpe, destul de bine, chiar daca grosul vanzarii il fac produsele situate, calitativ, undeva la mijloc. Strada Cimitirului, oricat ai vrea sa crezi ca este una oarecare din Constanta, te duce cu gandul la ce este mai rau. Chiar daca, pentru cei care traiesc, poate de cand se stiu, in vecinatatea cimitirului, viata isi urmeaza cursul, iar la o casa de firma de pompe funebre poarta este impodobita cu ghirlande de nunta. Dincolo de toate acestea, este clar ca in aceste zile este un lux sa mori.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii