Un nou miting de protest al păgubiţilor Vectra Construct
Un nou miting de protest al păgubiţilor Vectra ConstructAcesta se va desfăşura începând cu ora 11.30, pe itinerariul Strada Eduard Caudela nr.13 spre Zona Baba-Novac-Energia, până la strada Nicolae Kirculescu, nr.26 - lot 26 - Zona Baba-Novac - Energia, zona unde se află cinci imobile contractate. Aceştia îşi arată astfel indignarea şi situaţia disperată a sute de locuitori din cauza nerespectării angajamentelor contractuale asumate de City Invest şi grupul de firme Vectra, în calitate de dezvoltatori imobiliari, contracte având ca obiect construirea de locuinţe. Locuinţele contractate au fost plătite integral de beneficiari în momentul semnării (condiţie impusă de dezvoltatori), apoi toate firmele contractante au intrat în insolvenţă la cererea lor. La adunare vor participa circa 70 de persoane. Personalul desemnat de protestanţi să execute măsuri de ordine pe parcursul desfăşurării adunării va purta ca însemn distinctiv o banderolă albă şi una albastră la braţul stâng, cu însemnele Asociaţiei Păgubiţilor Vectra Constanţa. Membrii asociaţiei au mai făcut un miting şi anul trecut, fără ca acesta să aibă un rezultat.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp