Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
00:47 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Unde nu se invata carte, sunt anchetati directorii

ro

01 Jul, 2004 00:00 465 Marime text

Ca pe vremea comunismului

O echipa de inspectori va verifica scoala de la Ostrov, unde procentul de promovabilitate la testele nationale a fost de 100%, lucru destul de suspect in opinia ISJ * Se pare ca unitatea mentionata nu a reusit niciodata pana acum sa iasa in evidenta cu performantele scolare ale elevilor sai, ceea ce i-a determinat pe inspectori sa demareze o ancheta la fata locului * Membrii Comisiei judetene au fost surprinsi de numarul extrem de ridicat de absenti din trei centre de testare care au avut arondate mai multe unitati, printre care scolile cu clasele I-VIII din localitatile Mircea Voda, Satu Nou, Cogealac, Ramnicu de Jos, Mihai Viteazu

Inspectoratul Scolar Judetean a intocmit, zilele trecute, un ultim raport al Comisiei judetene pentru organizarea testelor nationale. Astfel, conform datelor statistice, la examenele finale ale absolventilor de clasa a VIII-a au participat 9.648 candidati inscrisi, care au sustinut probele intr-un numar de 40 de centre de testare, din care 29 in mediul urban si 12 in mediul rural. Potrivit declaratiilor inspectorului scolar general adjunct Constantin Caracoti, situatia statistica a participarii la examen poate sugera, la nivelul judetului Constanta, atat aspecte pozitive, cat si disfunctii. Astfel, se remarca, pe de o parte, reducerea abandonului in timpul examenului, de la o proba la alta, care poate fi o dovada a increderii in accesibilitatea subiectelor, dar si in corectitudinea desfasurarii examenului. Pe de alta parte, neparticiparea la prima proba de examen este putin mai ridicata, ca pondere, in randul populatiei scolare din mediul rural, ceea ce constituie o manifestare a abandonului scolar in mediul rural. Acesta a mai declarat ca membrii comisiei au fost surprinsi de numarul extrem de ridicat de absenti din trei centre de testare, care au avut arondate mai multe scoli, printre care scolile cu clasele I-VIII din localitatile Mircea Voda, Satu Nou, Cogealac, Ramnicu de Jos, Mihai Viteazu. Caracoti a precizat ca, in afara notelor dezastruoase obtinute de catre elevii din mediul rural, in Constanta au fost obtinute si 564 de note maxime la probele de examen, dintre care 19 la limba si literatura romana, 73 la matematica si 472 la disciplinele celei de-a treia probe. "Rezultatele obtinute la testele nationale de absolventii clasei a VIII-a reprezinta pentru Inspectoratul Scolar Judetean un feed-back si un element de analiza diagnostica pe care isi va baza strategia pentru imbunatatirea calitatii invatamantului gimnazial". Pentru ca in anii urmatori sa nu mai existe situatii in care la o unitate scolara sa nu poata promova decat un sfert din totalul de absolventi, conducerea Inspectoratului Scolar Judetean a luat cateva decizii. Ca urmare, in cel mai scurt timp posibil va fi facuta o analiza a tuturor unitatilor scolare si vor fi luate masuri pentru unele cadre didactice si chiar retragerea din functie a anumitor directori care nu se vor ingriji de educatia copiilor. De asemenea, a mai precizat Caracoti, o echipa de inspectori va verifica scoala de la Ostrov, unde procentul de promovabilitate a fost de 100%, lucru, in opinia ISJ, destul de suspect. Se pare ca unitatea mentionata nu a reusit niciodata pana acum sa iasa in evidenta cu performantele scolare ale elevilor sai, ceea ce i-a determinat pe inspectori sa demareze o ancheta la fata locului. In alta ordine de idei, aproximativ 100 de elevi din judete limitrofe, cum ar fi Galati, Braila, Ialomita si Calarasi, cu medii cuprinse intre 9,50-9,80, s-au inscris in cursul acestei saptamani la liceele constantene.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii