„Valorificarea energiei solare", tema Colocviului INSAE
„Valorificarea energiei solare", tema Colocviului INSAETema propusă pentru prima întâlnire reprezintă „Valorificarea energiei solare". La manifestare au fost invitaţi reprezentanţii societăţii Solarom SRL, care dezvoltă un ambiţios plan de industrializare a panourilor solare termice în judeţul Constanţa. Prima întâlnire din cadrul Colocviilor INSAE va fi organizată cu participarea universităţilor partenere din cadrul proiectului ARGOS. Astfel, lucrările vor fi organizate în sistem de e-conferinţă prin conectarea prin Internet a grupurilor de studenţi şi cadre didactice de la următoarele universităţi: Universitatea Naţională Taurida din Simferopol, Universitatea Tehnică a Moldovei din Chişinău, Universitatea Tehnică din Varna şi Universitatea Tehnică din Istanbul. La manifestare, profesorul Torsten Fransson, de la Institutul Tehnic Regal (KTH) din Stockholm, va face o prezentare a proiectului SELECT+, la care Universitatea Ovidius din Constanţa este parteneră prin INSAE. „Am clădit la Universitatea Ovidius un nucleu de competenţă în domeniul surselor regenerabile, pentru a contribui la dezvoltarea de proiecte concrete. Patru profesori universitari şi şase cercetători, alături de studenţi şi în colaborare cu cele mai avansate centre de profil din Europa, suntem în serviciul celor interesaţi, fie că este vorba de proiecte mici individuale sau de mari proiecte de investiţii în domeniul energiei solare, energiei eoliene, biomasei, biogazului sau în domeniul conservării energiei", precizează directorul Institutului pentru Nanotehnologii şi Surse Alternative de Energie, prof. univ. dr. Eden Mamut. În cadrul manifestării, membrii colectivului vor prezenta proiectul pe care îl pregătesc pentru a fi depus la Organizaţia Naţiunilor Unite cu prilejul atelierului de lucru care se va organiza la New York, în data de 15 noiembrie 2011. Colocviile INSAE oferă un cadru pentru întâlniri deschise între cadre didactice, cercetători şi studenţi, reprezentanţi ai comunităţii locale, întreprinzători, oameni de afaceri şi cetăţeni pasionaţi de diferite teme de cercetare ştiinţifică avansată.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp