Week-end cu vant si ninsoare!
Week-end cu vant si ninsoare!
Centrul Operativ pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului
Mediului a trimis, ieri, o atenţionare meteorologică - Cod galben către 18
prefecturi, printre care şi Prefectura Constanţa. Potrivit specialiştilor, în
intervalul 29 ianuarie, ora 22.00 - 31 ianuarie, ora 02.00, în judeţele din
estul şi sud-estul ţării va ninge, iar vântul va prezenta temporar
intensificări de până la 60-70 km/h, viscolind ninsoarea. Fenomenele se vor semnala în noaptea de joi spre vineri, mai ales în
Moldova şi zona Carpaţilor Orientali, iar în cursul zilei de astăzi şi în
noaptea de vineri spre sâmbătă, îndeosebi în Dobrogea, sudul Moldovei şi
jumătatea estică a Munteniei.
În avertizarea meteo se precizează că, local, în vestul
Munteniei, estul Transilvaniei şi în zonele montane aferente, ninsorile vor fi
însemnate cantitativ, dar vântul va fi, în general, moderat.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp