Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:57 26 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fotbal/Tragedie Francezul batut crunt de suporterii lui Partizan Belgrad a decedat

ro

29 Sep, 2009 17:38 1049 Marime text

hooligans_small.jpgAFP a anunţat astăzi că Brice Taton, suporterul echipei franceze de fotbal Toulouse, grav rănit pe 17 septembrie la Belgrad de fanii formaţiei locale Partizan, a încetat din viaţă în această dimineaţă. Anunţul a fost făcut chiar de purtătorul de cuvânt al spitalului din capitala Serbiei unde tânărul era internat. El a fost adus în stare proastă la unitatea medicală iar starea lui s-a deteriorat progresiv.

Taton, 28 de ani, a fost agresat în centrul Belgradului de suporterii lui Partizan, cu câteva ore înaintea meciului din Europa League dintre echipa sârbă şi Toulouse, partidă câştigată în cele din urmă de oaspeţi cu scorul de 3-2.

Imediat după incidente, zece suspecţi au fost arestaţi preventiv de poliţie şi riscă să fie condamnaţi pentru tentativă de omor. Agresorii pot primi închisoare de la 30 la 40 de ani.

Secretarul francez de Stat al Sportului, Rama Yade, a cerut autorităţilor sârbe să-i pedepsească pe vinovaţi. "Este un eveniment tragic care îndoliază fotbalul din toată Europa. Cer cele mai dure pedepse pentru cei responsabili de acest asasinat. Voi discuta cu UEFA pentru a găsi mijloace de a proteja fotbalul. Azi este momentul să ne reculegem, dar mâine vom lupta împotriva criminalilor din sport", a spus oficialul francez.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii