Handbal (f) Romania merge la Europene
Handbal (f): Romania merge la EuropeneNaţionala de handbal feminin a României a învins miercuri, în deplasare, reprezentativa Portugaliei, scor 44-23 (20-12), în penultimul meci din grupa I preliminară, obţinând calificarea la turneul final al Campionatului European din luna decembrie, informează Mediafax.
Jucătoarele antrenate de Radu Voina au dominat meciul de la Leiria de la un capăt la altul şi, după ce aveau un avantaj de opt goluri la pauză (20-12), s-au impus categoric în faţa reprezentativei lusitane.
Înaintea ultimului meci din grupă, tricolorele au acumulat 7 puncte, după Ucraina (9), care este liderul grupei şi de asemenea calificată la CE din luna decembrie.
Ucraina a învins, tot miercuri, în deplasare, formaţia Elveţiei, scor 24-33 (14-14), după un meci în care toate cele trei jucătoare ale Oltchimului, convocate la naţionala Ucrainei, au marcat. Pidpalova a reuşit 6 goluri, Simkute 4, iar Vaşciuk 3. Pe locul trei se află Elveţia, cu 4 puncte, iar pe ultimul, Portugalia, cu 0 puncte, ambele ratând cursa pentru turneul final.
La turneul final al CE din decembrie 2010, care va fi găzduit de Norvegia şi Danemarca, se vor califica primele două clasate din fiecare din cele şapte grupe preliminare, plus echipele ţărilor gazdă, din oficiu.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp