Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
13:03 29 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Handbal/HCM si-a revenit

ro

08 Nov, 2009 18:06 1210 Marime text

După înfrângerea de la Târgu Jiu, constănţenii au primit astăzi replica unei alte formaţii antrenate de un ex-constănţean, Minaurul lui Ion Crăciun.

Fără trei piese de bază, lăsate la odihnă după deplasarea din Grecia: Adzic, Nicolae şi Toma, HCM s-a chinuit în primele 25 de minute să scape de un adversar cel puţin la fel de arţăgos ca PAOK. Scorul înregistrat pe tabelă a fost mereu favorabil Constanţei, dar diferenţa a fost de maxim două goluri, spre dezamăgirea celor peste 1000 de spectatori veniţi în Sala Sporturilor. Abia pe finalul primei reprize, HCM s-a distanţat la trei goluri şi a reuşit să încheie primul mitan cu 13-10.

După odihnă, marinarii au apăsat pe acceleraţie. Cu Simic în mare vervă, şi bine secondat de Mureşan, HCM s-a distanţat rapid de adversar, băimărenii asistând neputincioşi la spectacol. Simic a marcat până la urmă 9 goluri (Mureşan doar 6), şi HCM s-a impus cu 29-22 şi a revenit pe primul loc în ierarhia internă profitând de insuccesul Pandurilor pe terenul Stelei, 25-31.

Au jucat pentru HCM: Stănescu, Popescu - Sabou 3, Mureşan 6, Dimache 2, Vukovic 1, Sadoveac 1, Pavlovic 3, Simic 9, Csepreghi 1, Schuch 3, Prachar.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii