Tenis Hanescu a fost eliminat la Beijing
Tenis: Hanescu a fost eliminat la BeijingTenismenul român Victor Hănescu a fost învins, luni, de sârbul Novak Djokovic, cap de serie numărul 2, scor 3-6, 5-7, într-un meci din manşa inaugurală a turneului de la Beijing, dotat cu premii în valoare de 2.100.500 de dolari.
Pentru prezenţa în primul tur, Victor Hănescu va încasa un cec în valoare de 14.500 de dolari, în timp ce Novak Djokovic şi-a asigurat suma de 26.700 de dolari şi 45 de puncte ATP.
În turul doi, Novak Djokovic îl va întâlni pe învingătorul din meciul Fabio Fognini (Italia)-Viktor Troicki (Serbia).
Altfel, Victor Hănescu ocupă locul 27 în ierarhia ATP, cu o poziţie mai sus faţă de săptămâna precedentă, în timp ce lider continuă să fie elveţianul Roger Federer.
Conform clasamentului publicat astăzi pe site-ul forului internaţional, următorul român din clasamentul ATP este Victor Crivoi, care a avansat o poziţie, până pe 107. O ascensiune mare a avut Adrian Ungur, semifinalist la challengerul de la Napoli, care a intrat în top 200 după ce a urcat 24 de locuri, până pe 194.Tenismenul de 24 de ani ocupa pe 21 septembrie locul 305 mondial.
Singurul român prezent în top 100 de dublu, Horia Tecău, a coborât două locuri, până pe 54.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp