31 de ziaristi au intrat la apa
31 de ziaristi au intrat la apa
30 Jun, 2003 00:00
ZIUA de Constanta
1533
Marime text
"Cupa Presei" la jet-ski
Nu stiu alte redactii cum sunt, dar noi ne tot indemnam sa-i convingem pe sefi ca trebuie sa ne doteze cu mijloace de investigatie mai iuti si mai eficiente, cum ar fi jet-ski-ul, parapanta, deltaplanul, parasuta de croaziera, racheta sol-mare-sol, avionul cu reactie la nudiste ori detectorul de topless. Va dati seama cate piste si cazuri se pierd pe apa sambetei pentru ca n-avem macar un prapadit de jet-ski pe langa redactie, sa le urmarim? Pana sa hotaram cine sa inmaneze sefilor lista de consumabile pe vara aceasta, evenimentele s-au precipitat: sambata, la Club Scandinavia, s-a organizat prima editie a "Cupei Presei" la jet-ski. Luata prin surprindere, redactia a hotarat sa-i bage la apa pe Mugur Grosu si Ciprian Bodu, in calitate de biciclisti inraiti. Ca jet-ski-ul e un soi de motocicleta pe apa, care-i un soi de bicicleta fara pedale. De fapt, absenta pedalelor se dovedi un handicap urias: daca "Domus M&D" (firma de relatii publice care-a initiat intrecerea de la Scandinavia) ar fi organizat "Cupa Presei la hidrobiciclete", castigam detasat. Asa, spunem din capul articolului ca ne-au trecut toate apele ca sa scoatem, macar, un loc 6 din 31. Si acela, in niste imprejurari asa de imbarligate incat ne temem ca nici noi nu le-am priceput. Regulamentul se anunta destul de hazliu si simplu: concurentii se urcau pe jet-ski purtand veste de salvare (ah, sa trecem si de-astea pe lista de consumabile, ca nu se stie cand mai intram la apa!), porneau motorul, manevrau agregatul incet pe meandrele Siutghiolului, sa se familiarizeze cu comenzile si traseul, apoi reveneau la start si faceau o cursa pe cronometru. Intorsi la ponton, primeau un pistol de paintball, cu care tinteau intr-o geamandura. Ca sa o nimereasca din trei incercari, puteau sa-si imagineze ca nimeresc cu vopsea in personajul lor preferat. Daca nu nimereau, erau pedepsiti ca la urmatoarea cursa sa ia pe jet-ski cate o fata despuiata si sa fuga cu ea in spinare prin meandrele ghiolului. Cand mi-a venit randul, am facut marea gafa sa nimeresc tinta: si n-au mai lasat nici o fata sa urce in spate, oricat m-am rugat! Mai mult, n-am mai bagat nici a doua cursa, pentru ca organizatorii imi cronometrasera si cursa de proba. Chiar si asa, a iesit o medie de timp onorabila: cu doua secunde mai bine decat colegul Cipix, care nimeri, insa, intr-o grupa mai norocoasa. Initial, primii opt din cei 31 de ziaristi urmau sa intre iarasi la apa, pentru semifinala. Cum regulamentul s-a tot schimbat pe parcurs, s-a decis, apoi, ca primii patru din prima grupa si primii patru din a doua sa intre in semifinale, chiar daca timpul grupei a doua a fost mult mai slab. Sau poate tocmai de-aia. Chiar daca asa o manevra ne mirosea a Corleone si blat, am protestat doar cu jumatate de gura: in varianta asta, nemerniciile suferite de mine in prima grupa erau spalate de calificarea colegului Cipix, al treilea din grupa sa. Apoi iar buclucuri: prima cursa de semifinale s-a repetat, pentru ca Ovidiu Zara, de la Curentul, a sfeclit cateva balize si-a invocat ambiguitatile regulamentului. Cand s-a repetat cursa, ziaristul cu care concura s-a rasturnat in ghiol cu agregatul si fata din spate, motiv pentru care suporterii sai de pe mal au cerut iar repetarea cursei. Pana la urma, s-a renuntat la semifinala si au fost inscrisi cu totii direct in finala. Cu gandul la una din cupele de pe masa, dar mai ales la sticlele de Jidvei (sponsorul competitiei) de alaturi, ne-am incurajat din toti rarunchii colegul. Fata din spate, insa, i-a fost fatala. Odata scapat in larg cu ea, a uitat sa se mai si intoarca. Ce s-a-ntamplat acolo, in larg, el a refuzat sa ne spuna. A fost nevoie de doua descalificari ca sa ne mai spalam obrazul, cu un loc sase. Care, pentru un biciclist inrait la pedale, e mai mult decat onorabil. Cupa mare a ajuns la TV Neptun, prin iscusinta lui Alexandru Badea, cupa mijlocie a ajuns tot la TV Neptun, gratie lui Adrian Dinu (sic!), iar cupa mica s-a dus la ziarul Curentul, prin neindemanarea lui Ovidiu Zara: ca, desi a scos cel mai bun timp la viteza, s-a inecat la mal, in partea cea mai simpla a probei: desfacerea cu tirbusonul a unei sticle de Jidvei. Aici, colegii de la TV Neptun n-au avut egal. Ar mai fi fost nevoie o cupa, pentru cea mai spectaculoasa intrare la apa: Adrian Barna, de la Realitatea TV, a reusit performanta sa se rastoarne de trei ori cu ski-jet-ul.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii