Ana Porgras, a doua in concursul de la Shropshire
Ana Porgras, a doua in concursul de la ShropshireGimnasta legitimată la CS Farul, Ana Porgras s-a clasat pe poziţia a doua la individual compus în cadrul meciului trilateral cu Marea Britanie şi Germania, desfăşurat la Lilleshall National Sports Centre din Shropshire. Pe primul loc s-a clasat Diana Chelaru, podiumul fiind completat de britanica Niamh Rippin. Pe locul patru s-a situat Raluca Haidu, pe cinci a terminat Elizabeth Seitz (Germania), iar a şasea a fost Amelia Racea. Altfel, echipa României coordonată de antrenorul Nicolae Forminte a câştigat concursul după ce a totalizat 221.850 puncte, Marea Britanie clasându-se a doua cu 221.600 puncte. Germania a concurat doar cu trei sportive, după ce Marie-Sophie Hindermann s-a accidentat la antrenamente. Întrecerea de la Shropshire face parte din pregătirile pentru Campionatul European pe echipe care se va desfăşura la Birmingham în perioada 28 aprilie - 2 mai. Peste o săptămână, româncele vor participa la o întâlnire amicală în Franţa, iar apoi ultimul concurs înainte de plecarea spre Marea Britanie pentru CE este cel de la Bucureşti pentru Internaţionalele României.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp