Andreea Munteanu a ratat Olimpiada
Andreea Munteanu a ratat Olimpiada
09 Aug, 2004 00:00
ZIUA de Constanta
1793
Marime text
Gimnasta legitimata la CSS1-CS Farul s-a accidentat, iar locul sau a fost luat de stelista Silvia Stroescu * Delegatia Romaniei a ajuns duminica la Atena, din ea facand parte si sapte sportivi constanteni
O mare parte din delegatia Romaniei a ajuns la sfarsitul acestei saptamani la Atena, unde in perioada 13-30 august se vor disputa Jocurile Olimpice. Din pacate, din delegatie fac parte doar sapte sportivi de pe litoral, si nu opt, asa cum fusese stabilit initial. Este vorba despre gimnasta legitimata la CSS1-CS Farul Constanta, Andreea Munteanu, care a ratat Olimpiada din cauza unor probleme medicale. Constanteanca s-a accidentat de curand la gamba piciorului drept si nu poate evolua la adevarata sa valoare. Antrenorii Octavian Belu si Mariana Bitang au decis ca locul Andreei sa fie luat de stelista Silvia Stroescu. Dupa ce nu a fost inclusa in lotul de sase, aceasta declarase ca se va retrage din activitatea competitionala. Cele sase gimnaste prezente la Atena sunt Catalina Ponor, Dana Sofronie (ambele legitimate la CSS1-CS Farul), Monica Rosu, Oana Ban, Alexandra Eremia si Silvia Stroescu. Antrenorul Belu a declarat ca absenta Andreei Munteanu este una importanta, dar tehnicianul spera ca Stroescu sa suplineasca absenta constantencei. Cei sapte sportivi constanteni care vor participa la editia de anul acesta la Olimpiada de la Atena sunt atletii Adelina Gavrila, Maria Rus si Bogdan Tarus, inotatorul Razvan Florea, pugilistul Ionut Gheorghe (BC Iacob Mira Agigea) si gimnastele Ponor si Sofronie. Din delegatie fac parte antrenorii Octavian Tileaga (inot) si Viorel Filimon (tenis de masa) si Elena Francu, directorul Directiei Judetene pentru Sport.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii