Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:28 01 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Arbitru scandinav la partida cu Cehia

ro

14 Jul, 2005 00:00 606 Marime text

Constanta se pregateste pentru meciurile nationalei

Meciul de pe 3 septembrie va fi condus la centru de arbitrul norvegian Terje Hauge, asistat de tusierii Steinar Holvig si Herman Borgan * Este posibil ca in cele doua meciuri ale nationalei, selectionerul Victor Piturca sa convoace si cel putin doi jucatori de la FC Farul, printre cei alesi putand sa se numere Pascovici, Lungu, Cristocea sau portarul George Curca

Federatia Romana de Fotbal a hotarat ieri care vor fi orele de disputare ale urmatoarelor doua meciuri sustinute de echipa nationala in cadrul grupei I a preliminariilor Campionatului Mondial din Germania 2006. Dupa cum se stie, ambele intalniri se vor desfasura pe stadionul "Gheorghe Hagi" din Constanta, primul cu Andorra, pe 17 august, iar al doilea, impotriva Cehiei, pe 3 septembrie. FRF a decis ca partida cu Andorra sa inceapa la ora 21.30, in timp ce meciul cu Cehia va incepe cu jumatate de ora mai devreme. Decizia federatiei de a desemna orasul nostru ca gazda a celor doua partide a venit intr-un moment in care fotbalistii tricolori nu mai au decat sanse teoretice de calificare la turneul final, iar o partida jucata la Bucuresti ar avea parte de o audienta foarte scazuta. Constanta nu a fost aleasa intamplator, orasul nostru fiind si cu alte ocazii gazda echipei nationale, publicul de aici fiind mereu dornic de meciuri internationale. Un moment emotionant s-a petrecut spre finalul meciului cu Armenia, disputat pe 9 iunie 2005, tot la Constanta, atunci cand Dorinel Munteanu, veteranul echipei Romaniei, a fost ovationat minute in sir de catre galeria de la malul marii. Ulterior, aceasta atitudine a publicului l-a determinat pe "Munti" sa renunte la decizia privind retragerea sa de la nationala. Probabil ca in meciul cu amatorii din Andorra spectatorii vor vedea la lucru o echipa formata mai mult din jucatori din Divizia A, Piturca dorind sa le ofere experienta meciurilor internationale. Tinand cont de evolutia excelenta avuta de Farul in ultima editie de campionat, este posibil ca selectionerul sa includa in lotul pentru cele doua partide si cel putin un fotbalist constantean. Cele mai mari sanse le are fundasul Cosmin Pascovici, chemat de mai multe ori la nationala in ultimul an si care in primavara a fost rezerva la meciul oficial Cehia - Romania (scor 1-0). Printre "marinarii" cu sanse de a fi convocati se mai numara portarul George Curca (fost international de tineret), Florin Lungu sau Vasile Cristocea. Disputa cu Cehia, pe langa Mutu&Co de partea tricolorilor, va oferi asistentei prilejul de a-i vedea pe viu pe castigatorul Ligii Campionilor, Milan Baros, dar si pe Ian Koller, Tomas Rosisky, sau, cu putin noroc chiar pe Pavel Nedved, care s-ar putea reintoarce la nationala.Un arbitru "viking"Ieri dimineata, FIFA a decis ca meciul de pe 3 septembrie cu Cehia sa fie arbitrat de o brigada de cavaleri ai fluierului din Norvegia. Central a fost desemnat Terje Hauge, care va fi asistat de Steinar Holvig si Herman Borgan. Observatorul pentru arbitri a fost desemnat italianul Paolo Bergamo, in timp ce observatorul jocului a fost desemnat austriacul Gerhard Kapl. In varsta de 39 de ani, norvegianul Hauge este arbitru FIFA de 12 ani, dar nu a arbitrat nici o data un meci in care sa evolueze o echipa din Romania. Scandinavul a arbitrat insa un meci al Cehiei cu Germania, la Euro 2004, precum si patru partide ale echipelor din Boemia in cupele europene. Hauge a condus 27 de meciuri in Champions League, zece in Cupa UEFA si Supercupa Europei din 2004, cand Valencia a invins pe FC Porto, cu scorul de 2-1. Revenind la situatia clasamentului in grupa preliminara, aceasta este in prezent urmatoarea: 1Olanda-22p din 8 partide; 2Cehia-21p din 8 partide; 3 Romania-16p din 9 partide; 4 Finlanda-9p din 7 partide; 5 Macedonia-8p din 9 partide; 6 Armenia-4p din 9 partide; 7.Andorra-4p din 8 partide. Asadar, o victorie in fata Cehiei n-ar aduce schimbari importante in lupta pentru calificare, insa ar salva cat de cat imaginea destul de sifonata a reprezentativei Romaniei. Nationala de tineret, in schimb, cu sanse reale de calificare la CE de tineret din 2006, joaca meciul decisiv cu Cehia, la Navodari, pe stadionul "Petromidia" acolo unde va avea neaparata nevoie de sustinerea frenetica a publicului din localitate. Partida se va disputa in data de 3 septembrie incepand cu orele 17.00, iar reusita din acest meci poate fi datatoare de sperante pentru Victor Piturca in vederea reconstructiei nationalei "mari". In trecut, la Constanta s-au mai disputat sapte partide ale primei reprezentative, sase din ele (mai putin cel cu Armenia) fiind amicale. Stadionul "Gheorghe Hagi" a purtat aproape tot timpul noroc tricolorilor, exceptie facand infrangerea cu Grecia, in urma cu trei ani, cu 0-1. Alte rezultate inregistrate de-a lungul timpului de catre tricolori pe stadionul din Constanta: 4-1 cu Japonia in 1974, 3-0 cu Albania in 1988, 2-0 cu Cipru in 2000, 4-1 cu Ucraina in 2002, iar luna trecuta 3-0 cu Armenia.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii