Au pierdut pe mana lor
Au pierdut pe mana lor
17 Apr, 2003 00:00
ZIUA de Constanta
721
Marime text

FC Farul Constanta - FC Brasov 0-1
"Marinarii" au avut sansa obtinerii a cel putin unui rezultat de egalitate * In minutul 85, Zicu a ratat un penalty
Farului Constanta i-a fost stopata ieri seria invincibilitatii care data de cinci etape. Ieri, pe terenul propriu, fotbalistii constanteni au fost invinsi cu 0-1 de FC Brasov, la capatul unei partide in general frumoase. Era minutul 9 cand M. Stan a speculat o greseala a defensivei constantene si, liber in careu, a trimis mingea pe langa portarul Curca. Farul a alergat dupa egalare si a avut posibilitatea sa o indeplineasca in minutul 14, cand sutul lui L. Mihai a fost aparat de Dossey. Apoi, in minutul 34, L. Mihai a fost faultat in careu de Bodea, dar arbitrul nu a acordat o lovitura de la 11 m pentru constanteni. Cu 0-1 la pauza, FC Brasov a reusit sa mentina acelasi scor pana la finalul meciului pentru ca, odata cu trecerea timpului, jucatorii Farului au inceput sa se precipite. L. Mihai (65) a sutat la poarta, mingea a trecut de Dossey, dar a fost respinsa de M. Stan de pe linia portii, pentru ca Zicu (84) sa trimita peste poarta din 7 m. Totul a culminat cu ratarea unui penalty acordat pentru un fault al lui Dossey asupra aceluiasi Zicu. A executat Zicu, dar a parat Dossey. Pe final, L. Mihai (90+2) a sutat din careu, dar acelasi Dossey a respins.FC Farul: Curca - Barbu, Schiopu, Pascovici - Balan, Badescu (62 Thiandoum), Lungu, Zicu, Senin - Chirea (46 Chirea), L. Mihai. Antrenor: Ion Marin.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii