Baicu a semnat un contract pe trei ani
Baicu a semnat un contract pe trei ani
07 Jul, 2004 00:00
ZIUA de Constanta
909
Marime text
Transferul atacantului a fost definitivat ieri in cantonamentul de la Sinaia * In aceasta dimineata, Farul joaca un amical in compania lui FC Brasov, urmand ca vineri sa intalneasca Sportul * Lotul se va intari astazi cu un fundas australian, in timp ce Cosmin Mocanu si Tudorache au fost trimisi acasa * Farul a fost invitata sa participe la un turneu in Germania, urmand sa ia decizia zilele acestea
Fostul atacant brasovean Mihai Baicu a semnat, ieri dimineata, un contract cu clubul alb-albastru, el urmand sa devina "marinar" pentru cel putin o perioada de trei ani. Fotbalistul in varsta de 30 de ani are la activ peste 80 de jocuri in primul esalon si o experienta "italiana", el evoluand, in urma cu doi ani, la Padova. Baicu s-a antrenat cu lotul Farului timp de aproape doua saptamani, dar a semnat un acord abia ieri. In aceasta dupa-amiaza, "marinarii" vor disputa un nou meci amical, adversara fiind de data aceasta colega de prima divizie FC Brasov. Intalnirea se va disputa cu incepere de la ora 18.00, pe stadionul "ICIM" din orasul de sub poalele Tampei. Vineri dimineata, de la ora 10.00, tot la Brasov, dar pe stadionul "Carpati", Farul va juca impotriva "manjilor" de la Sportul Studentesc, echipa antrenata de fostul international Dan Petrescu. De la preluarea sa de catre Mihai Stoichita, formatia noastra nu a inregistrat nici un esec, avand in palmares o victorie (3-2 cu Otelul) si doua egaluri (1-1 cu Juventus Bucuresti si 0-0 cu FC Arges). In prezent, in lotul de la Sinaia se mai afla doar un jucator strain, atacantul italian Felice Zampedri, ramas singur dupa plecarea macedoneanului Nasuko si a croatului Tahirovici. Clubul de pe litoral este decis insa sa mai aduca un strain. Astfel, ieri dupa-amiaza, in statiunea prahoveana era asteptat fundasul central australian McKenzie. Jucatorul de la Antipozi si italianul vor fi supravegheati zilele acestea de membrii bancii tehnice. Daca cei doi vor convinge, este posibil ca ei sa faca deplasarea si in turneul din Bulgaria, programat sa aiba loc in perioada 12-17 iulie. Farul a primit ieri o invitatie de a lua parte, in perioada 20-23 iulie, la un turneu in Germania, iar decizia va fi luata astazi sau maine. Marti seara, fundasul Cosmin Mocanu a parasit cantonamentul, cu destinatia Constanta. Veteranul are inca probleme de sanatate si va fi supus unui program de refacere. Ieri a plecat spre Constanta si Tudorache, racit in ultimele zile, care a fost convocat la nationala de juniori. Din lotul plecat lunea trecuta spre Sinaia nu mai fac parte nici Saricu si Mitu, sositi duminica la Constanta.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii