Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
05:12 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Bataie cu sampanie in casa Ponor

ro

25 Aug, 2004 00:00 681 Marime text
Carmen si Florin Ponor au urmarit concursul de gimnastica, singuri, tinand peste doua ore pumnii stransi Catalinei, pentru a-i purta noroc. Dupa ce Catalina a urcat pentru a doua oara podiumul olimpic, in casa familiei Ponor a inceput sarbatoarea, apartamentul fiind imediat invadat de peste 20 de persoane. S-au deschis sticle de sampanie iar petrecerea a durat pana tarziu inspre dimineata. Unul dintre invitatii de onoare prezenti la sarbatoare, presedintele CS Farul, Ilie Floroiu ne-a declarat: "Am urmarit singur concursul, sperand ca fetele noastre, Catalina si Dana sa nu faca vreo greseala. De asemenea, am sperat sa nu fim furati. Totul s-a terminat cu bine si in jurul orei 23.00 am mers la familia Ponor, unde ne-am batut cu sampanie. Am ajuns acasa ud leoarca dar peste masura de fericit. Nu am cuvinte sa caracterizez evolutiile fetelor noastre. Au fost pur si simplu minunate". Florin Ponor, tatal proaspetei triple campioane olimpice ne-a declarat la randul sau: "Am avut emotii foarte mari, mai ales ca stiam ca americancele sunt foarte bune. Eram siguri ca va lupta si am stiut ca va obtine o medalie. In urma cu 13 ani am dus-o la gimnastica pentru a face sport si ca sa aiba o dezvoltare armonioasa. I-a placut si prin munca a devenit campioana olimpica. Suntem foarte fericiti".
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii