Becali este convins ca isi va recupera banii in dosarul „Valiza"
Becali este convins ca isi va recupera banii in dosarul „Valiza"
„V-aţi vândut lui Paszkany, el comandă aici la Cluj, la DNA şi peste tot, dar eu sunt sigur că până la urmă îmi voi recupera banii. Am încercat să strămut dosarul de la Cluj pentru că nu am încredere în justiţia de aici. Aici, judecătorii şi procurorii DNA sunt în aceeaşi clădire, mănâncă împreună şi au influenţă unii asupra altora", a declarat Gigi Becali, adăugând că, totuşi, a venit la Cluj „din respect pentru Justiţie".
Gigi Becali s-a prezentat astăzi la procesul pe care la Curtea de Apel Cluj, în care este acuzat de săvârşirea a două infracţiuni de dare de mită şi de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Pe 18 decembrie 2008, finanţatorul clubului Steaua, George Becali, şi antrenorul echipei naţionale de fotbal a României, Victor Piţurcă, au fost trimişi în judecată de procurorii DNA. Victor Piţurcă este acuzat de favorizarea infractorului, în legătură cu infracţiunile de corupţie. În acelaşi dosar, au mai fost trimise în judecată alte patru persoane: Teia Sponte, vicepreşedinte al Consiliului de Administraţie al FC Steaua Bucureşti, acuzat de complicitate la dare de mită, Alina Florentina Ciul, avocat în cadrul Baroului Bucureşti, acuzată de favorizare a infractorului în legătură cu infracţiunile de corupţie şi fals în înscrisuri sub semnătură privată (două fapte), Gheorghe Radu Marino, acuzat de favorizare a infractorului în legătură cu infracţiunile de corupţie şi fals în înscrisuri sub semnătură privată (două fapte), şi Raul Volcinschi, acuzat de favorizare a infractorului în legătură cu infracţiunile de corupţie.
Procurorii DNA au instituit, prin ordonanţa din 8 mai 2008, sechestru asigurător şi au indisponibilizat suma de 1.700.000 de euro aparţinând lui Gigi Becali, în scopul confiscării. Banii ar fi fost destinaţi premierii echipei Universitatea Cluj, pentru a nu pierde meciul cu CFR Cluj, din ultima etapă a sezonului trecut. În cazul în care CFR nu câştiga, Steaua ar fi devenit campioană.
Pe 18 februarie, o instanţă a Curţii de Apel Cluj a decis să amâne judecarea aşa-numitului dosar 'valiza cu bani', în care sunt cercetaţi, printre alţii, Gigi Becali, Teia Sponte şi Victor Piţurcă, ca urmare a solicitării avocaţilor lor pentru pregătirea apărării.
În paralel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins o cerere a lui Gigi Becali de a strămuta în altă parte procesul care se judecă la Cluj.
Sursa: AGERPRES
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp