Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
16:33 11 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Beijing 2008, olimpiada promovata si in Constanta

ro

12 Jul, 2007 00:00 1387 Marime text
1184162266.jpg

Consulul general al RP Chineze, Excelenta Sa Wang Tieshan, a vorbit, intr-o limba romana aproape perfecta, despre eforturile depuse de poporul sau, pentru o editie cu totul speciala a Jocurilor Olimpice

Olimpiada de la Beijing 2008 a ajuns si la Constanta. Cel putin prin intermediul fotografiei. Pe 17 iulie, va avea loc, la Muzeul de Arta, o expozitie de amploare pe marginea mult asteptatului eveniment, in organizarea Agentiei Nationale pentru Sport, Comitetului Olimpic si Sportiv Roman si Directiei pentru Sport a Judetului Constanta. Vernisajul va beneficia de asemenea si de sprijinul Ambasadei Republicii Populare Chineze in Romania si al Consulatului General al RP Chineze in Constanta, prin persoana consulului general, Excelenta Sa Wang Tieshan. Prezent la conferinta de presa, acesta a vorbit, intr-o limba romana aproape perfecta, despre eforturile pe care China le face pentru organizarea celei mai mari Olimpiade din istorie. "Pana in prezent, activitatea de pregatire se desfasoara in conditii optime. Sportivi din 203 tari sau regiuni ale lumii vor participa la jocurile olimpice. Ei vor avea nevoie de 37 de terenuri de sport pentru competitii si alte 76, pentru antrenament. Lucrarile de construire sau de modernizare a peste 100 de stadioane si sali de sport se apropie de finalizare. Acum cateva luni, oficialitatile Comitetului International Olimpic au facut o inspectie la Beijing si ne-au laudat, dar ne-au si criticat pentru ca am lucrat prea repede. Ne-au propus sa incetinim ritmul de constructie, pentru ca dupa terminarea lucrarilor, intretinerea cladirilor va costa foarte mult, ceea ce nu este rentabil pentru organizatori. Asa ca Primaria municipiului Beijing abia a reusit sa-i convinga pe constructorii chinezi sa munceasca mai lent", a declarat Wang Tieshan. Acesta a vorbit de asemenea si despre lozinca si emblema Olimpiadei din 2008. "A fost stabilita si lozinca Jocurilor Olimpice de la Beijing - Aceeasi lume, acelasi vis. Vom incerca de asemenea sa organizam aceasta editie, cu specificul chinezesc, de inalt nivel, cu caracter ecologic, tehnico-stiintific si umanitar. La 3 august 2003 a fost lansata emblema Olimpiadei, intitulata Stampila Chinei, care imbina armonios specificul Chinei, al Beijingului si al sporturilor olimpice. Ea contine in partea de sus o imagine cu caracterul chinezesc Jing (Beijing), transformat artistic, pentru a semana cu un atlet alergand cu bratele deschise. In partea centrala sta scris Beijing 2008. In partea de jos, sunt plasate cele cinci cercuri olimpice. Mascota Olimpiadei nu este una singura, ci este formata din cinci membri. Avand ca scop sa transmita calitatile a cinci copii care formeaza un cerc de amici buni, cei Cinci Prieteni reunesc de asemenea specificul a patru cunoscute animale din China - pestele, ursul Panda, antilopa tibetana, randunica - plus flacara olimpica. Toti cei cinci membri au stransa legatura cu sportul. Pestele inoata in apa, ursul Panda hoinareste prin padure, antilopa alearga pe camp, randunica zboara in inaltul cerului, iar flacara olimpica arde mereu, promovand spiritul olimpic", a mai adaugat Excelenta Sa. Cu o astfel de preocupare pentru toate aspectele organizatorice, se pare ca vom avea, anul viitor, cu adevarat una dintre cele mai reusite editii ale Jocurilor Olimpice. Pana atunci insa, veniti la expozitia de pe 17 iulie.

Scris de: {autor}Cristian TENTU{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii