Bosanceanu isi exprima parerea in cazul Ganea
Bosanceanu isi exprima parerea in cazul Ganea
29 Aug, 2007 00:00
ZIUA de Constanta
1326
Marime text
Finantatorul "marinarilor" nu il vede vinovat numai pe jucatorul lui Poli, ci si pe cel care l-a adus intr-o asemenea stare de nervi
Patronul clubului Farul, Gheorghe Bosanceanu, a declarat ca forurile fotbalistice ar trebui sa aiba in vedere si sanctionarea jucatorilor care-si provoaca adversarii, unul dintre acestia fiind, in opinia lui, rapidistul Sapunaru, cel care a avut un conflict cu Ganea, la meciul Poli - Rapid. "Nu spun ca gestul lui Ganea este scuzabil, iar Comisia il va suspenda pe o perioada mai lunga sau mai scurta, depinde cum vor evalua si prestatiile, si munca lui din fotbal. Din pacate, gestul lui a fost generat de un conflict pe care l-a avut cu aparatorul de la Rapid, conflict peste care s-a trecut foarte usor cu vederea. Asa cum s-a trecut si peste atitudinea lui Materazzi, din finala Cupei Mondiale. Ar fi bine ca cei de la FIFA, UEFA si conducerile federatiilor nationale sa aiba in vedere si pedepsirea provocatorilor", a precizat Bosanceanu. Acesta crede ca arbitrul Stefan Erdei a procedat bine ca nu sarit sa-l apere pe asistentul agresat de Ganea: "In ce priveste arbitrul de centru, in ansamblu, el s-a dus sa-si ajute colegul. Apoi vine un coechipier sa-l opreasca pe Ganea, a vazut apoi ca vin si altii de la Poli, care sa detensioneze situatia. Din punctul meu de vedere, centralul a procedat bine, pentru ca i-a lasat pe colegii lui sa-l calmeze pe Ganea, pentru ca aveau cea mai mare influenta asupra lui. S-ar fi putut ca, daca el intervenea direct, sa fi fost lovit si sa-l fi pus pe Ganea intr-o situatie si mai grea. Acum, insa, din declaratiile oamenilor de fotbal, dar si ale presei, se pare ca toata lumea ar fi vrut sa-i vada pe toti trei batandu-se. Cred ca Erdei a detensionat atmosfera si a oprit extinderea evenimentului". Gheorghe Bosanceanu sustine ca situatiile ca cea in care Ganea a agresat un asistent sunt si consecinta suspiciunilor cu care sunt privite greselile arbitrilor. "Un alt aspect care conduce la astfel de situatii este si suspiciunea cu care sunt privite greselile arbitrilor prin declaratii ale unor conducatori de cluburi, care nu fac cinste nimanui. De mult prea multe ori a fost evident ca asa-zisele greseli si maniera de arbitraj nu au aratat ca fiind erori intamplatoare. Au fost destule informatii ca observatorii, in sedintele tehnice, au dat instructiuni arbitrilor pe care nu ar fi trebuit sa le dea. Niste instructiuni, prin care arbitrii, prin maniera de arbitraj, sa ajute o echipa sau alta. Toate aceste aspecte au facut ca atmosfera din fotbal sa fie tensionata, sa apara declaratii, gesturi, situatii pe care nu ar trebui sa le vedem", a mai spus patronul gruparii constantene. El spune ca, in fotbalul romanesc, exista un sistem de protectie a arbitrilor care gresesc in favoarea unor echipe. "Noi, anul trecut, am avut 11 memorii impotriva arbitrilor, dar nu pentru greseli, ci pentru maniera de arbitraj. Anul trecut a fost jaf cu acte in regula in arbitraj. Desi erau suspendati una, doua sau chiar patru etape, eram sunat si mi se spunea ca nu au alti arbitri pe care sa-i trimita la prima divizie si, astfel, suspendarea se reducea de la patru la doua etape. Este cunoscut in fotbalul romanesc ca un arbitru care greseste evident in favoarea unei echipe este sustinut de conducatorii de la acel club", a concluzionat Bosanceanu.Scris de: {autor}Cristian TENTU{/autor}
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii