Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
08:48 03 03 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Campioana, fara noutati in lot

ro

08 Jul, 2009 03:14 1156 Marime text

handbal_hcm.jpgHCM va disputa primul meci din campionat, programat pe 6 septembrie, pe teren propriu împotriva HC Odorhei

După aproximativ două luni de vacanţă, campioana României la handbal masculin, Handbal Club Municipal Constanţa, îşi reia pregătirile pentru viitorul sezon al Ligii Naţionale. Reunirea lotului este programată pentru sfârşitul acestei săptămâni.

După ce a reuşit să câştige doar titlul de campioană la finalul sezonului trecut, gruparea de pe litoral îşi propune, pentru ediţia viitoare de campionat, atât eventul, cât şi o participare cât mai bună în grupele Ligii Campionilor. Deşi celelalte contracandidate au început deja să se întărească pentru viitorul sezon, până în acest moment, HCM nu a suferit multe modificări în lot. Astfel, campioana îşi păstrează în mare parte nucleul de jucători cu care a cucerit titlul, singurul jucător care ar putea părăsi în această perioadă formaţia constănţeană fiind Bogdan Şoldănescu. După ce a evoluat cinci sezoane sub tricoul HCM-ului, interul stânga a refuzat să îşi mai prelungească contractul cu gruparea de pe litoral. Jucătorul în vârstă de 24 de ani urmează să revină în oraşul natal, la formaţia CS Universitatea Suceava, cu care va semna un contract valabil trei ani. De asemenea, unul dintre cei mai importanţi componenţi ai echipei, portarul Ionuţ Rudi Stănescu, ar putea părăsi în această vară formaţia de pe litoral, pentru a se transfera în Bundesliga, la câştigătoarea Cupei EHF, VfL Gummersbach. În plus, conducerea campioanei României a decis să întrerupă angajamentele mai multor jucători, printre care şi Mirko Popovic, Uros Vukovic, Paul Nemenco şi portarul Gabriel Borodi, care nu au prins deloc echipa în sezonul trecut. Alţi doi handbalişti, Petr Hejtmanek şi Ionuţ Săulescu, nu vor mai face parte din lotul pentru sezonul următor. Acestora li s-au terminat angajamentele şi pot semna cu orice echipă. Săulescu se află deja în negocieri cu mai multe echipe, următoarea destinaţie a acestuia fiind, din câte se pare, Turcia, acolo unde evoluează un alt fost jucător al HCM-ului, Răzvan Enescu. Banca tehnică va rămâne neschimbată, tehnicianul Zoran Kurtes fiind în continuare principal, iar Eden Hairi bifează încă un sezon ca antrenor secund.

HCM - HC Odorhei, în prima etapă

Ieri, la sediul Federaţiei Române de Handbal a avut loc tragerea la sorţi pentru programul meciurilor din ediţia 2009 - 2010 a Ligii Naţionale. Astfel, Handbal Club Municipal va întâlni în etapa inaugurală, la Constanţa, pe HC Odorhei. Prima etapă este programată pe data de 6 septembrie. Constănţenii vor disputa primul derbi al campionatului în etapa a V-a (11 octombrie), când vor întâlni pe teren propriu pe UCM Reşiţa, în timp ce confruntarea cu Steaua va avea loc tot la Constanţa, pe 22 noiembrie, în etapa a X-a. Cealaltă formaţie constănţeană prezentă în primul eşalon, CSM Medgidia, va juca în runda inaugurală cu Poli Timişoara.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii