Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
16:51 11 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Competitii numeroase pentru sportivii de la CS Farul

ro

14 Jul, 2005 00:00 790 Marime text
Incepand de astazi si pana pe 24 iulie, sportivii Clubului Farul vor participa la mai multe competitii interne si internationale, unde spera sa obtina cat mai multe medalii. Astfel, inotatorii de pe litoral debuteaza astazi la Budapesta, in cadrul Campionatelor Europene de Juniori, Farul fiind reprezentat de Norbert Trandafir (dublu legitimat atat la CS Farul, cat si la CSS Targu Mures) si de Attila Petelei. Tot la inot, Bucurestiul gazduieste incepand de azi Campionatele Nationale de Juniori II in bazin deschis, competitie la care CS Farul este reprezentat de Bogdan Vartan. De asemenea, la Plovdiv, in Bulgaria, incep astazi Campionatele Europene de caiac-canoe la tineret si juniori, acolo unde constantenii vor fi prezenti prin sportivii Catalin Costache, Fanel Iacob, Iosif Chirila si Alina Platon. Si cum in ultimii ani, tenisul de masa a devenit o mandrie pentru Constanta, mai ales la cadete si junioare, cele mai valoroase reprezentante, Eliza Samara si Andreea Mamaliga se pregatesc sa debuteze maine la Campionatele Europene de juniori si cadeti. Concursul va avea loc la Praga (Cehia) si va dura pana pe 24 iulie, data la care cele doua sportive spera sa revina in tara cu o zestre cel putin la fel de bogata ca aceea stransa la Europenele de anul trecut de la Budapesta. Samara a castigat atunci nu mai putin de trei titluri europene, la simplu, dublu si dublu mixt (pe cand era cadeta), in timp ce Andreea Mamaliga a cucerit o medalie de bronz. Andreea a cucerit, in urma cu putina vreme, si doua titluri balcanice la Istanbul.Reamintim ca cele doua sportive au fost medaliate cu bronz la Campionatele Mondiale desfasurate in Japonia, la Kobe, anul trecut. De asemenea, antrenorii Viorel Filimon si Liliana Sebe astepta rezultate notabile si de la cadete, reprezentate de Cristina Haraci si Ana Maria Sebe.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii