Criza de la RC Farul, aproape de finalizare
Criza de la RC Farul, aproape de finalizarePresedintele Federatiei s-a implicat in problema rugbyului constantean
George Straton, presedintele FRR, s-a aflat zilele trecute pe litoral pentru a participa la rezolvarea crizei prin care trece clubul RC Farul si care, din lipsa sponsorilor, se afla la un pas de desfiintare * Dupa intalnirile avute cu factorii de decizie ai autoritatilor locale, Straton este aproape sigur de redresarea gruparii, sub o noua forma, chiar de saptamana viitoare * Secundul nationalei, Virgil Nastase, a fost desemnat sa il ajute pe tehnicianul Adrian Plottschi la antrenamentele echipei de seniori
Ieri, 15 iulie, la initiativa Elenei Francu, presedintele Directiei Judetene de Sport, a avut loc o conferinta de presa, in care surpriza numarul unu a constituit-o prezenta lui George Straton, presedintele Federatiei Romane de Rugby. Venirea pe litoral a acestuia se datoreaza crizei fara precedent prin care trece RC Farul. Din fericire, implicarea forurilor nationale au fost de natura sa linisteasca "apele" si sa reaseze lucrurile pe fagasul normal. Alaturi de Elena Francu si George Straton au mai fost prezenti Traian Patrahau, fost presedinte al consiliului de administratie RC Farul, Florian Constantin, presedinte al Asociatiei Judetene de Rugby si membru in Biroul Federal, precum si Virgil Nastase, antrenorul secund al echipei nationale de rugby. De la bun inceput, George Straton a tinut sa ii asigure pe cei prezenti la conferinta ca situatia se poate remedia 100%, fiind indreptatit sa declare acest lucru dupa discutiile avute joi seara cu factori importanti din structurile administrative ale judetului Constanta. Se pare ca vom afla mai multe noutati saptamana viitoare, autoritatile locale incluzand pe agenda lor de lucru si problema rugbyului constantean. De asemenea, vineri este posibil sa aflam tot in cadrul unei conferinte de presa si numele viitorului finantator al RC Farul. Straton a fost foarte impresionat de discutiile avute joi, declarand ca hotararea si determinarea oamenilor de aici il fac sa fie optimist pentru viitor. Constanta este, in opinia sa, un centru de traditie in rugbyul romanesc, trei juniori ai acestuia ocupand locul doi cu nationala de tineret la Campionatele Europene din Spania, anul trecut. Este vorba de Dumbrava Sorin (centru - 24 ani), Craciunescu Razvan (linia intai - 21 ani) si Fanaru Petrica (linia intai - 20 ani). Conform regulamentelor, Dumbrava va fi admis la Facultatea de Educatie Fizica si Sport fara a mai sustine examenul de admitere, datorita acestor rezultate. Un alt jucator de valoare de la RC Farul, Carpo Daniel, se afla actualmente la Moscova unde va participa cu selectionata Romaniei de rugby in 7 la Turneul Final al Circuitului European de rugby in 7. Se pare ca Daniel a fost convins in cele din urma de Straton sa renunte la ideea de a pleca de la Farul, acesta asigurandu-l ca situatia este aproape de rezolvare. In continuare, presedintele FRR a ramas in aceeasi nota optimista, declarand ca aseara clubul a fost deschis, s-a luat legatura cu furnizorii de apa si gaze, pentru deschiderea acestora, si s-au alocat 50.000.000 de lei pentru asigurarea mesei de pranz. Prezent la conferinta de presa, Virgil Nastase, secundul echipei nationale, a constituit marea surpriza, Straton anuntand ca acesta il va ajuta pe Adrian Plottschi pentru crearea unei formule de joc in cel mai scurt timp, si asta deoarece campionatul va incepe in curand (11 sau 13 septembrie). Reamintim, cu aceasta ocazie, de un alt "farist" de valoare, Toni Plottschi, fiul principalului, actualmente jucator in "hexagon". Intrebat despre bugetul care va fi alocat echipei de rugby, Straton a preferat sa nu precizeze o cifra exacta, marginindu-se sa afirme ca acesta va fi destul pentru performanta. Concluziile conferintei au fost optimiste, suporterii asteptand cu infrigurare vestile promise pentru saptamana viitoare.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp